Cupa Naţională de Majorete la Oradea
Asociaţia Naţională de Majorete MBTA - România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului, Primăria municipiului Oradea şi Direcţia Judeţeană de Sport Bihor, organizează sâmbătă, 28 mai, la Sala "Antonio Alexe" din Oradea, începând cu ora 8.00, Cupa Naţională de Majorete, ediţia a V-a, competiţie ce va alinia la start 12 echipe din toată ţara: Arad, Blaj, Bucureşti, Deva, Oradea, Satu Mare, Bacău, Slatina şi Brăila.
Ocupanţii primelor trei locuri la secţiunea individual şi cei ai locurilor întâi pe echipe se vor califica pentru Campionatul European (Bath- Anglia - 30.09-02.10.2011), iar primele şase clasate la toate secţiunile, pentru Cupa României din 5 noiembrie 2011, la Blaj. În paralel, se va desfăşura Finala Cupei MBTA - Pada Murre, din cadrul olimpiadei şcolare, la care vor participa 21 de echipe din toată ţara: Arad, Bacău, Suceava, Blaj, Tg. Secuiesc, Arad, Bucureşti, Slatina, Sibiu, Craiova, Buzău, Dolj, Bihor, Satu Mare, Cluj-Napoca şi Brăila. Primele şase clasate se vor întâlni la Cupa României. Cele două competiţii vor reuni la Oradea 560 de sportivi, care vor oferi un concurs de excepţie şi un spectacol inedit.



Stirea este incompleta ar trebui inainte de a scrie sa va interesati care au fost judetele participante. Cred ca demn de a fi amintit este si BUZAUL. Multumim de atentie.