Ne luăm la revedere, peste câteva ceasuri, de la un an despre care ne place să credem că a fost mai bun ca precedentul şi mai rău decât cel care bate la uşă. Este în firea lucrurilor să crezi în mai bine, în mai mult şi să-ţi ancorezi speranţa în cel mai apropiat orizont cu putinţă. Dar în percepţia câtor oare dintre noi acest azimut virtual are o acoperire reală? În altă ordine de idei, dincolo de feeria şi efervescenţa celei mai lungi nopţi a anului, rămânem cu tristeţea noastră de zi cu zi, cu spaima că diletantismul va continua să fie ridicat la rang de virtute, iar performanţa va fi ignorată şi anatemată, cu lehamitea adâncită în grimasa de dezgust pe care ne-o smulg unii dintre reprezentanţii clasei politice, parcă mereu aceeaşi, dar acţionând mereu cu alte tertipuri. Aşa se face că am ajuns să trăim paradoxala experienţă a metamorfozării instalatorilor în politicieni cu staif, a depanatorilor TV şi împletitorilor de goblene în conducători de judeţ şi ordonatori de bugete publice, a şoferilor de basculantă în consilieri de taină şi finanţatori, a primilor gospodari sau acestora din urmă în veritabili baroni locali. Cineva ne sugera, deunăzi, să consolăm opinia publică învăţând-o să privească şi jumătatea plină a paharului, să-i prezentăm şi modelele de succes ale acestei parcă interminabile tranziţii. Acestea există, într-adevăr, şi sunt emblematice pentru societatea românească atât prin forţa şi dinamica motoarelor economice pe care le ambalează cât şi prin protecţia socială şi valoarea adăugată pe care le generează. Din păcate, adevăratele modele de succes sunt puţine pentru că urcuşul spre performanţă este cu atât mai anevoios cu cât te apropii mai mult de pisc. Nu rareori, lepădându-se de povara crucii din spinare, unii au luat-o pe scurtătură, îmbarcându-se în nacela politică a baloanelor cu aer cald pentru a călători confortabil spre aceeaşi destinaţie, având pretenţia - şi deseori satisfacţia - să fie trataţi ca învingători în loc să fie puşi la stâlpul infamiei. Poate tocmai de aceea, pentru că este în firea lucrurilor să crezi în mai bine, ne-ar plăcea să auzim cum cumpăna dintre ani scârţâie a speranţă, fie şi ca o scară încropită în grabă către un eşafod care, dacă nu există, cu siguranţă trebuie inventat...