În timp ce consilierii orădeni au solicitat, în mod expres, secretariatului Consiliului Local Oradea ca declaraţiile lor de avere să fie făcute publice fără CNP-uri, orădenii de rând nu au parte de acelaşi tratament. Pe site-ul Administraţiei Imobiliare Oradea stau postate, încă de la începutul anului, contrar legislaţiei, zeci de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor care au trecute toate datele de identificare a persoanei, cu adresa, cu numărul autoturismului, inclusiv CNP-ul şoferului găsit vinovat căruia i s-a întocmit procesul-verbal.

„După ce în vara anului 2011 Inspectoratul Şcolar Prahova face o mare greşeală, publicand CNP-urile unor elevi, vine şi rândul Administraţiei Imobiliare Oradea, serviciu din cadrul Consiliului Local Oradea, de data aceasta nemaifiind vorba de CNP-urile unor copii cu vârste între 13-15 ani, ci de persoane mature, cu locuri de muncă, contracte la bănci şi la alţi provideri de servicii, deci acele CNP-uri chiar pot fi folosite în scopuri mai puţin legale în lumea hoţilor de identităţi", ne-a sesizat un orădean revoltat de faptul că pe site-ul AIO au fost postate mai multe procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor privind sancţionarea şoferilor care au parcat ilegal în oraş. Oradeanul, nemulţumit de faptul că pe site-ul AIO şi-a regăsit CNP-ul trecut într-un proces-verbal întrocmit pe data de 4 ianuarie 2011, a formulat o serie de sesizări, atât pe adresa de e-mail a AIO, cât şi pe adresa Inspectoratului de Poliţie şi a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. „Culmea este că, în urma sesizărilor pe care le-am făcut online pe site-ul aioradea.ro, aceste date nu au fost şterse. Codul numeric personal, unic pentru fiecare persoană născută în România, face parte din categoria datelor cu caracter confidenţial, motiv pentru care nicio instituţie sau societate nu are voie să-l facă public, numai dacă persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul", a mai adăugat orădeanul vizat de această expunere a datelor personale. Printre persoanele sesizate, se numără şi consăteanul său, primarul Ilie Bolojan, care nu s-a arătat deloc revoltat de această încălcare flagrantă a subordonaţilor. „Am vorbit chiar şi cu primarul Ilie Bolojan, care, în urma expunerii nemulţumirii mele, m-a întrebat retoric: care e problema?", ne-a mai precizat orădeanul. Contactat telefonic, directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Bihor, Marcel Iova, a confirmat faptul că CNP-ul nu poate fi făcut public. „CNP-ul nu trebuie divulgat. Este o dată sensibilă care nu poate fi făcută publică. Există instituţii autorizate să se ocupe de gestionarea datelor cu caracter personal, însă nici ele nu pot da publicităţii aceste informaţii", ne-a precizat Marcel Iova. Cu toate că sesizarea orădeanului nu ar fi ajuns la urechile conducerii AIO, ieri, în urma investigaţiei realizate, Ioan Şimon, şef Serviciu Parcări, a fost nevoit să recunoască greşeala subordonaţilor. „Nu trebuiau să fie publicate aceste CNP-uri. Mai mult, din 17 septembrie a.c., când s-a modificat legislaţia, eram obligaţi să publicăm doar tabele cu numele şi numărul proceselor verbale. Vom retrage aceste postări", ne-a precizat Ioan Şimon.

De altfel, în cursul după-amiezii de ieri, toate procesele verbale fuseseră şterse de pe site-ul AIO şi înlocuite cu tabele cu numele contravenienţilor.