În ultimul timp, în Bihor, s-au declanşat multe incendii din cauza utilizării necorespunzătoare de către cetăţeni a sistemelor de încălzire, drept pentru care pompierii Brigăzii "Crişana" din Oradea atrag atenţia asupra necesităţii respectării măsurilor legale de prevenire prevăzute în acest sens. În primul rând, pentru a vă curăţa coşul de evacuare a fumului, apelaţi la o persoană specializată. Izolaţi, apoi, coşurile de zid faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă cu 25 de centimetri. Pompierii recomandă, de asemenea, ca în spaţiul dintre planşeu şi coş să indroduceţi un strat de azbest, iar la trecerea prin acoperiş lăsaţi o distanţă de cel puţin 10 centimetri între faţa exterioară a coşului şi elemente combustibile. Nu uitaţi că, deasupra acoperişului, coşurile trebuie prelungite cu cel puţin 80 de centimetri. Pe de altă parte, dacă folosiţi pentru încălzire o sobă metalică, montaţi-o pe un postament de cărămidă care să aibă grosimea de 25-30 centimetri, şi să depăşească soba în părţile laterale cu 25 de centimetri. Nu lăsaţi la uscat lemne sau rufe, la distanţe mai mici de un metru faţă de o sobă metalică şi la mai puţin de 50 centimetri faţă de una din teracotă. De reţinut şi faptul că distanţa dintre sobă şi pereţii încăperii trebuie să fie de aproximativ un metru, iar în faţa focarelor trebuie amplasate foi de tablă. Şi, nu în ultimul rând, cei care se află în fruntea unor instituţii: directori de unităţi, patroni şi primari au obligaţia să desemneze şi să instruiască persoane care să se ocupe de aprinderea şi supravegherea sistemelor de încălzire din incinta unităţilor pe care le conduc.