Cum să prevenim gripa aviară?
Este important de ştiut că populaţia şi agenţii economici care au cumpărat păsări sau pui vii şi ouă de la fermele Drakom SRL şi SC Padiprod SRL, unde a fost confirmată prezenţa virusului gripei aviare H5, sau care au în gospodării păsări bolnave sau decedate trebuie să anunţe imediat Direcţia Sanitar - Veterinară şi să se prezinte la medicul de familie pentru control medical.
Măsuri de igienă
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor atenţionează populaţia să respecte măsurile de igienă care se impun pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Este imperioasă în primul rând spălarea pe mâini cu apă şi săpun, iar în absenţa acestora se foloseşte alcoolul sanitar, mai ales după contactul cu păsările. Pentru colectarea cadavrelor de păsări trebuie solicitate autorităţile sanitar-veterinare şi aplicate măsurile pentru limitarea focarului. Este contraindicat consumul de carne sau ouă de pasări care au fost în contact cu cele infectate sau moarte, insuficient prelucrate termic sau de mâncăruri care conţin sânge provenit de la acestea. Trebuie, de asemenea, evitate zonele în care s-au identificat păsări infectate cu virusul H5 (curţi, pieţe, ferme). La prepararea hranei, se separă carnea crudă de cea prelucrată termic sau de alimentele gata de consum. Nu este indicată utilizarea aceluiaşi cuţit sau instrument de tăiat pentru a pregăti carnea crudă şi alimentele care sunt gata de consumat. Este bine să vă spălaţi pe mâini între operaţiunile de manipulare a alimentelor crude şi a celor prelucrate termic, să nu puneţi carnea prelucrată termic pe aceeaşi farfurie sau suprafaţă pe care aceasta a fost aşezată înainte de preparare. Toate alimentele provenite de la păsări trebuie prelucrate termic cu atenţie, la temperaturi mai mari de 70 de grade Celsius. Înainte de folosire ouăle se spală cu apă şi săpun, iar după această operaţiune este indicată de asemenea curăţarea mâinilor. Nu se folosesc ouă fierte moi sau crude în alimente care nu vor fi prelucrate termic. După manipularea păsărilor sau ouălor crude, este recomandabil să vă spălaţi bine pe mâini cu apă şi săpun şi să curăţaţi, de asemenea, toate suprafeţele şi instrumentele folosite.
Simptomele bolii
Simptomele gripei aviare manifestate la om sunt următoarele: debut brusc, cu febră mare, peste 39 de grade Celsius, dureri în gât, de cap şi musculare, respiraţie dificilă (simptomul principal prin care se diferenţiază de gripa umană), tuse, frisoane, astenie. Urmăriţi-vă cu atenţie starea de sănătate timp de zece zile de la un presupus contact cu o sursă de infecţie. Consultaţi de urgenţă medicul în cazul apariţiei simptomelor menţionate în acest interval. Medicul trebuie informat cu privire la apariţia acestor simptome, la existenţa unui contact direct cu păsări şi la zonele în care călătoriţi. Evitaţi călătoriile în caz de îmbolnăvire şi limitaţi contactul cu alte persoane cât de mult posibil pentru a preveni răspândirea infecţiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.