Puțină lume știe adevărul din spatele unuia dintre cele mai mediatizate și distorsionate cazuri ale ultimului deceniu: speța ICSID din 2013 în care România a fost obligată, printr-o hotărâre arbitrală definitivă, să plătească despăgubiri investitorilor suedezi Ioan Micula și Viorel Micula, care, până în anul 2005, au angajat capital de peste 500 milioane de Euro în una din zonele defavorizate ale țării, creând peste 10.000 locuri de muncă, pentru care, în cei 36 de ani de activitate, au plătit peste 4 milioane de salarii.  

Și mai puțini știu că acest scandal nu a fost „importat” de la Bruxelles, ci a fost fabricat, pas cu pas, chiar în interiorul statului român, de către funcționari care au decis, pe cont propriu, că respectarea legii internaționale e opțională.

În decembrie 2013, tribunalul arbitral ICSID (Banca Mondială) a obligat România să plătească peste 376 milioane lei, plus dobânzi, investitorilor suedezi afectați de modul în care Guvernul României din 2005 a decis să elimine pur și simplu facilități economice, dar fără să elimine și obligațiile corelative ale investitorilor, care au rămas captivi în zona defavorizată pentru 20 de ani. Hotărârea ICSID era definitivă, executorie și obligatorie internațional. România, prin ratificarea Convenției ICSID încă din 1975, se angajase solemn să respecte astfel de decizii.

 

Numai că funcționarii statului român au decis altceva.

În loc să respecte hotărârea ICSID, precum în alte cazuri (Awdi-achitat în 2015 sau Gavazzi - achitat integral în 2019, plătiți în guvernarea PSD), aceștia au declanșat un mecanism administrativ opac, menit să tragă de timp și să găsească pretexte pentru a evita plata și a acoperi greșelile deosebit de grave comise de Guvernul din 2005. Deși legea îi obliga la executare imediată — și fiecare zi de întârziere însemna dobânzi suplimentare enorme — în birourile unor instituții-cheie s-a luat decizia ca hotărârea să fie „pusă pe pauză”.

 

Dar povestea nu se oprește aici. Ba chiar abia începe.

Conform informațiilor furnizate de multiple litigii interne și externe, funcționarii români nu s-au mulțumit doar să tergiverseze. Ei au mers direct la Comisia Europeană, cerând „sprijin” pentru a nu pune în executare hotărârea ICSID. Cu alte cuvinte, au solicitat o intervenție externă împotriva propriului stat, oferind Comisiei premisele pentru a trata plata unei hotărâri arbitrale obligatorii ca pe un posibil „ajutor de stat”, deschizând astfel calea unui conflict pe care România nu ar fi trebuit niciodată să îl confrunte.

 

Da, ați citit bine: România a fost „turnată” la Bruxelles chiar de propriii ei funcționari.

În „logica” lor, Comisia Europeană urma să devină colacul de salvare care să oprească executarea prin lansarea unei investigații de ajutor de stat. În realitate, funcționarii au transformat Comisia în sancționatorul României, aruncând țara într-un conflict juridic, politic și diplomatic pe care niciun manual de administrație publică nu l-ar putea justifica vreodată.

Problema? Comisia Europeană nu reprezintă „interesul României”. Reprezintă interesul Uniunii. Este gardianul pieței interne, cu propriile sale interese politice, nu avocatul guvernelor naționale. A apela la Comisie pentru a scăpa de o obligație internațională este echivalent cu a suna la poliție ca să te scape de o datorie civilă: absurd, imprudent și profund dăunător pe termen lung.

Consecințele? România a acumulat dobânzi uriașe, a fost acuzată oficial că ar fi acordat ajutoare de stat nelegale și s-a trezit prinsă într-un hățiș de proceduri europene și internaționale pe care — ironia sorții — le-au declanșat propriii săi angajați. Astfel, în loc să achite investitorilor prejudiciați daunele cauzate, bugetul României a fost prejudiciat nu doar prin acumularea de dobânzi și sancțiuni exorbitante (impuse din 2019 de Curțile Districtuale din SUA, pentru mai multe detalii aici și aici), dar și cheltuieli de ordinul zecilor de milioane de Euro pentru promovarea unor proceduri judiciare internaționale inutile.

Nimeni nu discută deschis despre asta. Nimeni nu întreabă cine sunt funcționarii care au decis să blocheze executarea unei hotărâri internaționale obligatorii și să arunce România în fața Comisiei. Nimeni nu vorbește despre responsabilitate, deși prejudiciul este uriaș, în continuă creștere și pe deplin previzibil.

În loc să apere interesul național, acești funcționari au produs exact contrariul: au deturnat ordinea juridică, au provocat o criză diplomatică artificială și au plasat România în postura ridicolă de stat care se sabotează singur.

Iar astăzi, în timp ce opinia publică este bombardată cu „analize” superficiale și vinovați inventați, adevărata problemă rămâne: România nu a fost victima unei hotărâri ICSID. România a fost victima unui Guvern care a acționat iresponsabil, împotriva propriilor sale interese economice, iar apoi păgubită de propriii ei funcționari.

E timpul ca cineva să răspundă. Și nu la Bruxelles. La București.