Primăria Arad intenţionează ca, în următorii doi ani, să extindă Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, finalizat în toamna anului trecut, proiectul prevăzând demolarea mai multor case particulare. Viceprimarul UDMR, Levente Bognar, a declarat, ieri, că municipalitatea va aloca fonduri importante de la bugetul local pentru achiziţionarea unor clădiri private foarte vechi, care în acest moment delimitează una din laturile parcului. Conform edilului, clădirile vor fi demolate, iar parcul va fi extins până la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, aflat la o distanţă de aproximativ 50 de metri. Proiectul Primăriei prevede dublarea suprafeţei actuale a Parcului Reconcilierii şi construirea în imediata apropiere a unui hotel, pentru turiştii sosiţi în vizită. Prin extinderea parcului, autorităţile locale vor să integreze în ansamblul cultural şi Turnul de Apă, o clădire construită în 1896 şi înaltă de 47 de metri. Valoarea lucrărilor de amenajare a Parcului Reconsilierii Romano-Ungare, finalizate în toamna anului trecut, s-a ridicat la peste 130 de miliarde de lei vechi, din care aproximativ 100 de miliarde au fost alocaţi de Guvern doar pentru realizarea Arcului de Triumf, simbol al revoluţionarilor transilvăneni din 1848. Alături de Arcul de Triumf, în parc tronează şi Statuia Libertăţii, monument al maghiarilor, simbolizând tot revoluţia de la 1848-1849. Instalată în Arad în anul 1880, la comemorarea execuţiei a 13 generali revoluţionari antihabsburgici de la 1848, şi apoi demontată în 1924, Statuia Libertăţii a fost reamplasată în oraş cu ajutorul fondurilor adunate de la comunitatea maghiară, lucrările depăşind suma de 400.000 de euro. În afară de cele două monumente, ambele înalte de 13 metri, complexul artistic integrează şi un luciu de apă, dar şi un portdrapel pentru steagurile Uniunii Europene, României şi Ungariei, din care ţâşnesc izvoare care se revarsă în bazin. Monumentele sunt iluminate de câte 18 reflectoare, dotate cu celule fotosensibile, astfel că pornesc automat la lăsarea întunericului, iar parcul este pavat cu granit, în culori diferite, care delimitează aleile de acces.