Cu Dragobete la Marghita
Zeul dragostei poposeşte marţi, de la ora 11:00, la Colegiul Naţional "Octavian Goga" de la Marghita, unde se va întâlni, de Dragobete, cu elevii, elevele şi cadrele didactice, pentru a consuna împreună, sub atenta priveghere a gazdei, domnul director prof. Marcel Emil Sas.
Prilejul este dat de lansarea antologiei de poezie şi proză, intitulată chiar "De Dragobete", cu creaţii în proză şi versuri pe tema dragostei, semnate de către 37 de elevi şi trei profesori, sub coordonarea şi îngrijirea editorială a profesoarelor Ramona Stroie şi Camelia Măruşca. Astfel se rulează un proiect de "Tradiţii şi spiritualitate românească", după cum ne declară doamna consilier prof. Margareta Pop, dezvoltat în cadrul Catedrei de română. Este invitat pentru carte, scriitorul conf. univ. dr. Constantin Mălinaş, directorul Bibliotecii Universităţii din Oradea, originar din partea locului, de asemenea autorităţile locale, instituţiile cărţii, iubitorii de tradiţii româneşti, precum şi delegatul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.