Consilierul primului ministru, Andreea Paul Vass, s-a aflat, ieri, la Oradea, unde a lansat volumul "Forţa politică a femeilor", pe care l-a coordonat. Evenimentul a avut loc la Librăria Humanitas - Mircea Eliade, în prezenţa unui public destul de numeros, dar şi a unor oameni politici locali, printre care viceprimarul Oradiei, Rozalia Biro, coautoare a volumului lansat ieri.

Lansarea volumului "Forţa politică a femeilor", publicat la Editura Polirom, face parte din proiectul de promovare la nivel naţional a cărţii şi a mesajului de implicare a femeilor în viaţa politică, demarat pe 14 aprilie la Bucureşti. Andreea Paul Vass s-a declarat o susţinătoare a introducerii cotei minimale de gen, mai exact de impunere a unui nivel obligatoriu de reprezentare a femeilor în viaţa politică românească. "Când ai o naţiune unde mai mult de jumătate din populaţie o reprezintă femeile, iar în Parlament sunt doar 10% femei, cum corectezi o discriminare vădită de gen? Introducerea unei cote minime de gen poate rezolva parţial această problemă", susţine consiliera primului ministru. Potrivit acesteia, partidele sunt în mare parte vinovate pentru faptul că femeile nu sunt promovate în politică. "Competenţa nu are gen, etica nu are gen", a mai menţionat Andreea Paul Vass, adăugând că volumul coordonat de ea se adresează femeilor care încă nu au avut curajul să intre în politică. Prezentă la evenimentul de ieri, viceprimarul Rozalia Biro, coautoare în volum, a declarat că textul  transmite gânduri despre ce a însemnat cariera sa politică de până acum. "M-am întrebat ce am făcut pentru femeile din UDMR şi nu numai şi am ajuns la concluzia că nu am făcut nici pe departe suficient", a menţionat Biro, adăugând că a contat mai mult lupta de a dovedi colegilor bărbaţi că nu degeaba a ajuns în funcţiile pe care le ocupă. A mai luat cuvântul prefectul Gavrilă Ghilea, care, după ce a complimentat-o pe consiliera premierului Boc, catalogând-o ca "pericol pentru bărbaţi", pentru că reuşeşte să le ţină piept bărbaţilor în confruntările televizate, a avertizat că "în politică nu se fac cadouri", femeile trebuind să-şi câştige locul. "Nu ştiu dacă cota minimă de gen are o şansă sau nu. Nu pot să nu fiu siderat când văd femei care în politică îşi pierd feminitatea şi bărbaţi care îşi exacerbează masculinitatea. Lucrurile nu sunt ok în politica românească", a menţionat publicistul şi scriitorul Florin Ardelean.

La eveniment au mai fost prezenţi directoarea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", Ligia Mirişan, universitarul Sorin Borza, preşedintele PDL Bihor, deputatul Ştefan Seremi, preşedintele PDL Oradea, Dorin Corcheş, secretarul general al PDL Bihor, Traian Abrudan, şefa cancelariei prefectului, Adelina Coste, dar şi episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea.