Campionatul Judeţean de Tir cu Arcul a mai făcut un pas spre finală, sîmbătă, odată cu încheierea celei de-a III-a etape a "Cupa Redpoint". În ciuda faptului că participarea a fost mai redusă decât la primele două etape, distracția a fost la ordinea zilei datorită ţintelor inedite şi bunei dispoziţii generale.

Destinată tuturor categoriilor (seniori, juniori, cadeţi, copii) şi diviziilor (olimpic, compound, barebow, tradiţional), competiţia care s-a desfășurat pe un teren de fotbal lângă căminul studențesc de pe malul Peței, a început cu meciurile din calificări. Ţintele, amplasate la distanţe între 15 şi 70 de metri, n-au constituit o problemă pentru cei antrenaţi, aceştia punctând încă de la prima serie. Pentru amuzament şi variaţie, organizatorii au introdus două ţinte inedite: două ouă și două batoane de salam (ambele, suspendate înaintea panourilor). Cele două ţinte s-au dovedit însă şi cele mai dificile, doar foarte puţini reuşind să nimerească ouăle sau batonul de salam, de la 20 de metri. Aici, cel mai precis s-a dovedit a fi Leon Cosma (CS "Redpoint" Oradea). "Am recurs la aceste ţinte amuzante deoarece terenul de antrenament permite prea puţine variaţii şi am vrut să dăm o notă de destindere. Se pare că a fost o idee bună, concurenţa a fost mare. Oricum, nu este deloc uşor să nimereşti un ou de la o asemenea distanţă", a declarat Traian Sabău, preşedintele CS "Blueline" Nojorid. La arc olimpic, pe primele locuri s-au situat Ovidiu Ilisie şi Lucian Suciu, ambii de la CS „Redpoint", iar podiumul de la arc compound a fost ocupat integral tot de arcaşii de la "Redpoint". Locul 1 la barebow senioare a fost cucerit de Roxana Bodrog de la "Fitnext" Arad. La categoria arc tradiţional replică istorică, Szekely Renata a luat medalia de aur la copile, iar Rezmuves Katalin medalia de aur la junioare 3. Copiii de la divizia de tradiţional l-au propulsat în fruntea clasamentului pe Andrei Rusneac (Nomad Archery). Cel mai tînăr participant a fost desemnat Tudor Bondar (6 ani), un exemplu de răbdare chiar şi pentru adulţi. La barebow juniori 3, Szekely Eduard (CS "Gym") i-a surclasat pe Victor Kiss şi Alin Mureşan (ambii de la "Redpoint"). Cele mai disputate categorii au fost cele de arc tradiţional seniori şi arc barebow seniori. La prima, Wilhelm Akos Sandor (Nomad Archery) a confirmat forma bună în care se află iar proba de barebow seniori a fost câştigată de Remus Mariş (CS "Redpoint"). În clasamentul pe cluburi, după trei etape, conduce CS "Redpoint", urmat de Nomad Archery și CS "Alexandru Roman". Următoarea etapă şi finala Campionatului Judeţean de Tir cu Arcul vor avea loc în 11-12 octombrie, de ziua oraşului, în parcul Cetăţii Oradea.