CT "Unirea" Ştei - Elevii învaţă despre alimentaţia sănătoasă
Colegiul Tehnic "Unirea" Ştei derulează, în perioada 2010-2012, un proiect multilateral, având ca temă principală educaţia alimentară, în cadrul Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii, finanţat de Comisia Europeană.
Proiectul cu titlul "Alimentaţia, sportul şi sănătatea" se desfăşară în parteneriat cu alte şase şcoli din Italia, Grecia, Polonia, Portugalia şi Turcia, CT "Unirea" fiind coordonatorul proiectului. "Limba de comunicare în cadrul proiectului este franceza, iar coordonatorul este prof. Rodica Drăgoi", a precizat directorul unităţii de învăţământ, ing. Burta Voicu. La sfârşitul săptămânii trecute, cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei, a avut loc un concurs, organizat de profesoarele Viorica Bici şi Mihaela Lucan, activitate susţinută de elevii clasei a IX-a A în cadrul echipei de proiect. Activitatea a constat într-un concurs pe echipaje, în care elevii au realizat un colaj reprezentând floarea alimentaţiei sănătoase, formată din 7 petale simbolizând grupele de alimente în limba franceză. Juriul, format din director adj. Ioan Mateiaş, prof. Rodica Drăgoi şi Simona Anca, a desemnat următorii câştigători: premiul I - echipajul "Les Cerises", din care au făcut parte elevele Emanuela Borza, Lidia Lupu, Lidia Vesa şi Codruţa Popa; premiul II - echipajul "Le fromage" (Alisa Pantea, Renata Bâte, Cristina Marocico şi Andreea Pirtea), iar premiul III - echipajul "Les Fraises" (Oana Popa, Patricia Bogdan, Georgiana Ghiciu şi Andreea Mate).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.