Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis cererea de apărare a reputaţiei profesionale a lui Mitică Miu, procuror şef în cadrul Parchetului instanţei supreme, apreciindu-se că a fost denigrat de procurorul Alexandru Lele prin articolele de presă scrise împotriva magistratului.

Săptămânalul Gazeta de Oradea a publica în ediţiile sale din decembrie 2005 mai multe articole sub pseudonimul "Cătălin Manea", materiale de presă în care se făceau referiri ofensatorii cu privire la profilul socio-moral şi profesional al procurorului Mitică Nicuşor Miu, care era calificat drept "incapabil profesional", fost "FF/CI-St", "procuror detergent", "bandit", "tatăl hoţilor". Articolele de presă cu conţinut similar de genul "Cum se fabrică oficial un şantaj", "SRI şi Parchetul fac poliţie politică" ori "Dezvăluiri despre isprăvile procurorului Mitică Miu" au fost publicate sub semnătura lui Alexandru Lele ori sub pseudonimul folosit de acesta "Manea Cătălin" în ediţiile "Gazeta de Oradea" din 9 ianuarie 2006, 27 februarie 2006 şi din 20 martie 2006.