Cronica unui simulacru de vot anunţat
Consiliul Judeţean şi Consiliul Local se vor călca pe picioare, astăzi, în Sala Mare a Primăriei, fiind convocate în dispreţul legii, de la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, în şedinţe extraordinare diferite. Chiar dacă au un punct comun pe ordinea de zi - Proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului Constitutiv al FC Oradea-Bihor SA, cele două legislative nu ar avea, din punct de vedere legal, nici un motiv să-şi suprapună lucrările, cu atât mai mult cu cât, pe ordinea de zi a fiecărei dintre ele sunt strecurate puncte de interes major pentru municipiul Oradea şi judeţul Bihor. Bunăoară, consilierii judeţeni trebuie să dezbată rectificarea bugetului pe anul 2003 şi să se pronunţe asupra oportunităţii şi direcţiei de alocare a resurselor financiare ale Bihorului, atâtea câte au mai scăpat de mâna lungă a celor care le administrează. Dar, se vede treaba că interesele clientelei politice şi camarilei economice care s-a consolidat în jurul controversatei instituţii a Consiliului Judeţean sunt mult mai importante decât priorităţile legitime ale judeţului şi ale majorităţii covârşitoare a contribuabililor săi, pe umerii cărora este construit întreg eşafodajul bugetar. Cheltuirea banului public a devenit sportul preferat al muşchilor lui Ştefan Seremi şi Alexandru Kiss, care au ajuns să conducă judeţul ca pe o feudă personală, fără să dea cuiva socoteală asupra modului în care hălcile bugetare s-au transferat în buzunare private. În aceste condiţii, e lesne de înţeles de ce, în loc de două şedinţe extraordinare separate, în care să se spună lucrurilor pe nume, s-a optat pentru atmosfera de talcioc a unei şedinţe reunite, în care iuţeala de mână şi nebăgarea de seamă trec mai uşor neobservate. Cum tot neobservată speră şi primarul Petru Filip să treacă repunerea pe tapet a amplasării ilegale a patinoarului în Parcul Brătianu, deşi această investiţie a fost respinsă în şedinţele precedente. Ce-ar trebui să credem despre probitatea morală a consilierilor locali care au votat împotrivă, dacă s-ar întoarce cu 180 de grade şi ar susţine defrişarea Parcului Brătianu în scopul amplasării unui patinoar care ar putea fi construit în orice altă parte a oraşului? Că şi-au vândut votul pentru cei 30 de arginţi strecuraţi în mapele de şedinţă, cum se vorbeşte pe la colţuri, sau că vor pur şi simplu să-i facă hatârul primului gospodar, care ar avea niscaiva interese mobiliare în firma Repcon, a cărei uşă o păzesc mai nou portăreii şi nu portarii? Chiar dacă politica este uneori asemuită cu o femeie de moravuri uşoare, nu credem că aleşii noştri vor accepta la nesfârşit să fie trataţi ca nişte "peşti" de duzină...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.