Criterii mai aspre pentru acordarea venitului minim garantat
Guvernul a înăsprit condiţiile de acordare a venitului minim garantat, urmând a stabili şi o listă de bunuri minime şi de venituri suplimentare obţinute din diferite surse, în funcţie de care se va decide acordarea acestui drept pentru fiecare familie.
Executivul a modificat, ieri, proiectul de lege privind venitul minim garantat, după ce autorităţile au primit sesizări privind aplicarea subiectivă a prevederilor legale, neplata ajutoarelor, lipsa evidenţei asupra orelor de muncă prestate în schimbul ajutorului financiar şi a unor reguli clare de control şi sancţiunile. Ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, a declarat că, prin acest proiect, se urmăreşte introducerea unor reglementări mai riguroase privind acordarea venitului minim garantat. Astfel, persoanele apte de muncă, dar care nu realizează venituri vor beneficia de venitul minim garantat doar dacă dovedesc că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale de specialitate şi că nu au refuzat un loc de muncă. Sunt exceptate de la această prevedere persoanele care îngrijesc copii în vârstă de până la trei ani ori mai multe persoane cu handicap sau care participă la un program de pregătire profesională. O altă noutate constă în modul de repartizare a orelor de muncă prestate în folosul comunităţii, în schimbul venitului minim, care vor fi calculate proporţional cu valoarea ajutorului social. Prin normele de aplicare a legii vor fi stabilite, în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a proiectului, o serie de liste privind categoriile de bunuri considerate sau nu de strictă necesitate, precum şi veniturile pe care solicitanţii le pot obţine din valorificarea unor bunuri. Potrivit exemplelor prezentate de ministrul de resort, din categoria bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate şi în funcţie de care solicitanţii ar putea să nu primească ajutorul cerut fac parte autoturismele, tractoarele, camioanele. Se va verifica inclusiv dacă solicitanţii ar putea beneficia de venituri suplimentare prin valorificarea unor eventuale terenuri sau animale deţinute în proprietate sau a unui spaţiu excedentar din locuinţă.
Condiţiile în baza cărora a fost acordat ajutorul financiar vor fi verificate semestrial, prin anchete sociale, sumele încasate necuvenit urmând să fie recuperate în baza unei dispoziţii a primarului, cu titlu executoriu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.