Criștioru de Jos - Alunecare de teren pe DN 76
Azi, 1 februarie, în jurul orei 6.20, din cauza precipitațiilor și a fenomenului de îngheț-dezgheț, pe Drumul Național 76, la ieșirea din localitatea Criștioru de Jos spre Vârfurile (județul Arad), s-a produs o alunecare de teren pe o distanță de aproximativ o sută de metri, circulația fiind blocată pe ambele sensuri de mers.
Din fericire, după cum preciza Fănel Tulvan, primarul comunei Criștioru de Jos, nu au fost înregistrate victime și nici pagube materiale cauzate participanților la trafic.
După aproximativ patru ore, în urma intervenției utilajelor speciale, circulația a fost reluată pe un singur sens, alternativ, autoritățile locale anunțând că traficul va fi redeschis pe ambele sensuri chiar în cursul acestei zile.
Zona este una cu risc privind alunecările de teren, o situație similară înregistrându-se și anul trecut, pe 29 martie. De altfel, primarul Tulvan a avertizat că pericolul producerii unor noi alunecări de teren rămâne pe toată perioada dezghețului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.