Credincioșii vor putea merge la biserică de Paști - „Înviere” cu restricții minime
Restricțiile în Sâmbăta Paștelui Catolic și de Paștele Ortodox vor fi ridicate până la ora 2.00, astfel încât credincioșii să participe fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, cu condiţia respectării regulilor de siguranţa sanitară.
Premierul Florin Cîțu a discutat joi cu reprezentanții cultelor religioase despre modul în care vor fi oficiate slujbele de înviere în acest an. Una dintre soluțiile găsite este ca restricția de circulație pentru populație să fie ridicată în noaptea de Paște până la ora 2.00.
„Am avut astăzi (joi, 25 martie - n.r.) o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanţii cultelor religioase din România. Am discutat soluţii pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte să o facă în condiţii de siguranţă sanitară. Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanţilor fiecăruia dintre culte în ceea ce priveşte stabilirea unor derogări de la restricţiile actuale de circulaţie pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluţia spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricţiilor de circulaţie, astfel încât credincioşii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiţia respectării regulilor de siguranţă sanitară", a scris Cîţu, pe Facebook.
Premierul a precizat că a făcut apel la reprezentanţii cultelor religioase să susţină în rândul credincioşilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19.
Acestea sunt discuțiile preliminare, e posibil ca scenariile de lucru să se schimbe pe parcursul următoarelor zile în funcție de evoluția pandemiei de Covid-19.
„Împreună cu premierul Florin Cîț̦u, secretarul de stat Raed Arafat și mai mulți membri ai Guvernului, am avut o discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România cu privire la măsurile epidemiologice care urmează să fie puse în aplicare pentru sărbătorile de Paște. Cu toții am fost de acord să ridicăm restricțiile în Sâmbăta Paștelui Catolic adică, în noaptea din 3 spre 4 aprilie, până la ora 2.00 dimineața, și să procedăm la fel și cu prilejul Paștelui Ortodox. Este o măsură importantă pentru credincioși, care vor putea participa astfel la slujbele de înviere”, a transmis și vicepremierul Kelemen Hunor.
Patriarhia salută, într-un comunicat de presă, deschiderea autorităților statului, care indică faptul că sărbătorile religioase „se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc)”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.