Crasna (Sălaj) - Festivalul de vinuri din Ardeal - Medalii pentru vinurile din Bihor
Recent s-a desfăşurat la Crasna, jud. Sălaj, ediţia cu numărul 13 a Festivalului - concurs de vinuri din Ardeal, la care au participat producători din Sălaj, Mureş, Satu Mare, Maramureş, Cluj, Bihor, Arad, Alba.
Bihorul a fost reprezentat de Chifiriuc Veronica din Biharia, Homonai Gabor, Torok Mihaly, Szasz Lajos, Pusztai Sandor, toţi din Aleşd, Bereghi Ianoş din Tileagd, Rittner Tibor din Diosig, Szigeti Iştvan din Salonta, Helmeczi Iozsef din Suplac, Olah Zoltan şi Fele Adalbert din Oradea. În concurs sau înscris 191 probe de vinuri, 156 vinuri albe, 33 vinuri roşii şi 2 vinuri roze, jurizarea făcându-se pe aceste 3 categorii. Sau stabilit 3 jurii a câte 5 membrii în fiecare, care au deliberat timp de 8 ore, fără public, stabilind ierarhia calitativă a vinurilor. Pentru asigurarea imparţialităţii şi corectitudinii în apreciere, au fost invitaţi 6 degustători din Ungaria. Şi la acest concurs, bihorenii sau remarcat, obţinând o salbă de medalii: 19, din care 2 aur, 6 argint şi 11 bronz, devansând producători din zone viticole cu tradiţie. Acest succes nu este întâmplător, el vine să confirme profesionalismul, seriozitatea şi pasiunea, cultivatorilor de vie şi producătorilor de vinuri din Bihor. Dintre bihoreni, sau remarcat şi de această dată, aleşdenii, care au obţinut, 11 medalii, 1 aur, 5 argint şi 5 bronz. Szasz Lajos din Aleşd, a primit pentru un vin roşu, 1 Mare Aur şi medalie de campion, cu un punctaj apropiat de maxim. Din discuţia avută cu domnia sa, am aflat că vinul medaliat cu aur provine din struguri aduşi din Moldova, meritul său constând doar în prepararea licorii. Interesant de menţionat că acest vin medaliat cu Mare Aur, la Crasna, în concursul de la Aleşd, din luna martie, a obţinut doar medalie de bronz. Contrariat de această diferenţă,în apreciere, domnul Szasz Lajos se întreabă firesc: care este valoarea reală a vinului său?! Dincolo de culoarea medaliei, stabilită cu relativitate de degustători, recomandăm acest vin tuturor consumatorilor sănătoşi sau bolnavi, mai puţin şoferilor când conduc maşini.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.