Crăciunul familiilor monoparentale
Luni seara, în Sala Mare a Primăriei zeci de copii proveniţi din familii monoparentale au primit cadouri de Moş Crăciun, în cadrul evenimentului "Crăciunul familiilor monoparentale", organizat de Serviciul Maltez în România, în colaborare cu Fundaţia Emanuel Speranţa României şi DGASPC Bihor.
Peste 120 de copii cu vârste între 5 ani şi 16 ani, proveniţi din familii monoparentale, au sărbătorit Crăciunul mai repede. Moşul le-a adus acestora multe cadouri, în pachete fiind "ascunse" dulciuri, jucării, cărţi, precum şi câte o scrisorică de la copiii care au trimis aceste pachete, care conţineau date de contact pentru ca pe viitor copiii să poată păstra legătura. Cadourile au provenit din diferite ţări şi au fost realizate în urma unui proiect desfăşurat în colaborare cu bisericile din aceste state. "Am hotărât ca acest eveniment să fie dedicat copiiilor proveniţi din familii monoparentale, deoarece s-a considerat că aceştia merită un plus de căldură", a declarat Koncsek Vadnai Zita, director executiv DGASPC Bihor. Familiile care au beneficiat de cadouri au fost aceleaşi familii ca şi în anii anteriori, fiind alese din baza de date a DGASPC Bihor, a Fundaţiei Emanuel şi a Serviciului Maltez în România. Înainte de a primi darurile de la Moşu', cei mici, împreună cu părinţii lor au asistat la un moment artistic, pregătit de reprezentanţii Fundaţiei Emanuel Speranţa României. La finalul acestui program au fost împărţite şi darurile, copiii fiind nerăbdători să vadă ce le-a adus anul acesta Moşul. "Comunitatea ar trebui să aibă astfel de programe permanent, nu să fie organizate doar ocazional, deoarece trebuie recunoscute nevoile speciale ale acestor copii", a precizat Adalbert Foldes, reprezentantul Serviciului Maltez în România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.