Covor asfaltic nou pe Bulevardul Dacia
Lucrările la covorul asfaltic de pe Calea Aradului ar trebui să se încheie până la începutul lunii august, după care echipele de muncitori vor trece la zona de promenadă de pe malul Crişului Repede, de pe strada Plopilor. Următorul popas va fi pe Bulevardul Dacia, unde se va reface covorul asfaltic pe porţiunea cuprinsă între podul de cale ferată şi sensul giratoriu de la intersecţia cu Bulevardul Decebal.
Corso va fi ?îmbrăcat? în dale
Începând din luna martie a anului viitor şi până în luna septembrie a anului 2006, în Oradea, se va derula un proiect ISPA pentru înlocuirea conductelor de canalizare pe un tronson de 3,6 kilometri, situat între Piaţa Ferdinand şi Gară. Traseul va cuprinde şi zona pietonală Republicii. Cu această ocazie, municipalitatea a considerat că este oportună şi refacerea pavajului pe Corso, asfaltul urmând să fie înlocuit cu dale, respectând modelul actual. Profitând de această ocazie, reprezentanţii Romtelecom, RCS, Distrigaz şi Apă-Canal au fost convocaţi de municipalitate şi li s-a propus ca, până la 31 decembrie a.c., fiecare să vină cu câte un proiect pentru înlocuirea cablurilor, astfel ca, în perioada ianuarie-martie 2005, să fie identificate resursele financiare necesare executării acestor lucrări. În cazul în care aceste lucrări nu vor fi demarate în perioada mai sus menţionată, firmele în cauză vor fi nevoite să mai aştepte încă cinci ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.