O bandă neidentificată aruncă pasagerii din vagoane Un bărbat şi o femeie s-au ales cu picioarele retezate de roţile trenurilor Un bărbat şi o femeie care călătoreau cu trenuri diferite au ajuns la spital cu câte un picior amputat, susţinând că au fost atacaţi şi împinşi din tren de persoane necunoscute, Poliţia începând o anchetă pentru a stabili condiţiile în care s-au produs incidentele. Primul accident s-a produs miercuri noapte, în apropierea localităţii Vadu Crişului, iar cel de-al, ieri dimineaţă, aproape de municipiul Salonta. Împins de un necunoscut Un bărbat de 30 de ani, Alexandru Radi, din Oradea, a fost împins în puterea nopţii din trenul în care se afla, înainte de intrarea în gara Vadu Crişului. Omul a căzut şi în clipa următoare a fost prins de roţile trenului, care i-au retezat jumătate din gamba stângă. De asemenea, în cădere, bărbatul s-a rostogolit pe nişte pietre, alegându-se cu mutliple plăgi pe faţă, mâini şi picioare. Aproape inconştient, din cauza hemoragiei masive, omul s-a târât până la peronul gării, unde a fost zărit de un impiegat de mişcare. Ceferistul a telefonat imediat la Ambulanţă, iar un echipaj medical de urgenţă din Aleşd s-a deplasat la faţa locului. La sosirea Ambulanţei, victima se afla în stare de şoc hemoragic, dar şi-a revenit după ce echipajul medical i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat apoi la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, unde a fost operat. "Starea pacientului este acum echilibrată, chiar dacă este semiconştient. Vom urmări în continuare evoluţia lui", a afirmat prof. univ. dr. Szegedi Ladiszlau. Omul, care se deplasa pe ruta Bratca - Oradea, nu ştie cine l-a împins din tren, ce motiv ar fi avut să facă acest gest sau dacă a fost intenţionat sau nu. Jefuită de ţigani şi aruncată cu cruzime Şapte ore mai târziu, o profesoară de 42 de ani, din Şuncuiuş, Ecaterina Boroş, care se afla în drum spre localitatea Ginta, unde urma să participe la înmormântarea tatălui său, a fost atacată de o bandă de ţigani. După ce a fost jefuită, femeia a fost împinsă din tren, înainte de intrarea în Gara Batăr. În cădere, ea a fost angrenată de roţile nemiloase ale trenului, fiindu-i retezat piciorul stâng. Ciudat este faptul că nici un funcţionar CFR din Gara Batăr nu ştia de eveniment. Membrii echipajului de urgenţă din Salonta, care s-au deplasat la locul evenimentului, nevăzând nici urmă de femeie în gară, au crezut iniţial că este vorba de o alarmă falsă, dar au pornit totuşi în căutarea acesteia cu lanternele. La un moment dat, femeia a fost găsită la intrarea în Gara Batăr singură (!!!), neaflându-se nimeni prin preajmă care să o ajute. Potrivit dr. Emil Boţcău, victima era aproape inconştientă din cauza hemoragiei masive. Echipajul medical i-a acordat primul ajutor şi a echilibrat starea femeii, după care a transportat-o la Spitalul Municipal Salonta, unde a fost internată în Secţia de Chirurgie, aceasta aflându-se în prezent sub îngrijiri medicale.