Copiii pedepsiţi fizic pot depune singuri plângere la poliţie
Începutul anului 2005 aduce cu sine o serie de schimbări în cadrul legislativ în ceea ce priveşte protecţia copiilor din România. Noul pachet legislativ cuprinde mai multe legi, cele mai importante dintre acestea fiind: Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Legea privind regimul juridic al adopţiei, Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii.
Astfel, noua legislaţie care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2005 interzice plasamentul copiilor sub doi ani în orfelinate, aceştia putând fi crescuţi doar în familii extinse sau substitutive, iar adopţiile vor putea fi făcute doar de persoane care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât copilul pe care doresc să îl adopte. Copiii cu vârste mai mari de 10 ani trebuie să-şi dea consimţământul în cazul în care cineva vrea să-i adopte. În ceea ce priveşte adopţia internaţională, procedura va fi mult mai drastică decât până acum. Adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare, care domiciliază în străinătate, este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii de adopţie internă. Una dintre cele mai importante legi din noul pachet este însă cea privind protecţia şi drepturile copilului. Conform noilor reglementări, copiii sub 14 ani nu vor mai putea apărea la televizor sau în presa scrisă fără consimţământul propriu scris, chiar dacă părinţii îşi dau acordul, dorindu-se astfel respectarea dreptului la libertatea de exprimare a minorilor. Sunt interzise pedepsele fizice sau cele care pot perturba dezvoltarea copiilor, în cazul în care le sunt încălcate aceste drepturi, copii având dreptul să depună singuri plângeri către autorităţi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.