Copiii de la Liceul Greco-Catolic, din Oradea, au participat, ieri, la un alt fel de curs. Micuţilor din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a li s-a explicat ce înseamnă violenţa şi că ea trebuie combătută prin toate mijloacele. Cursul a fost susţinut de Mioriţa Săteanu, preşedinta Uniunii Femeilor din Bihor. Colaborarea cu Liceul Greco-Catolic este mai veche, iar acum copiii au aflat despre efectele violenţei şi despre cum să se ferească de acest fenomen în general. Prezentarea a fost mai mult o discuţie interactivă în care copiii au avut un rol foarte important, deoarece au fost provocaţi să răspundă la întrebări pe tot parcursul prelegerii. Mesajul transmis de reprezentanta Uniunii Femeilor a fost cât se poate de simplu: Stop violenţei! "Abordarea combaterii violenţei la o vârstă cât mai fragedă are şanse mai mari de a crea armonie şi parteneriat activ, pe viitor, în activităţile cotidiene", ne-a declarat Lia Şipoş, una dintre învăţătoarele care au susţinut ideea cursului antiviolenţă. Colectivul de învăţătoare care se ocupă de clasele step by step, Mariana Lucaci, Kristina Ursu, Ileana Balotă, Monica Cristea şi Raluca Sabău, consideră că organizarea unor astfel de cursuri este foarte importantă pentru formarea copiilor şi că vor continua să implice comunitatea în formarea micuţilor.