Copiii din Aleşd au plantat puieţi de fag şi molid
În parteneriat cu Ocolul Silvic Aleşd, 120 de elevi din clasele a V-a de la Şcoala cu clasele I-VIII "Constantin Şerban" din Aleşd, în cadrul programului Eco-Şcoală, au ieşit în natură pentru a planta 500 de puieţi de molid şi fag.
Prin această acţiune, s-a urmărit evidenţierea rolului plantelor în natură şi viaţa omului, recunoaşterea speciilor de plante utilizând cunoştinţele de la botanică, precum şi precizarea modalităţilor de prevenire a dezechilibrelor ecologice cauzate de unele acţiuni umane. După o discuţie teoretică între elevi şi specialiştii silvici, ing. Dumitru Ciuclea, tehnicianul Ioan Ştefancsik şi pădurarul Crăciun Here, care s-au declarat plăcut impresionaţi de cunoştinţele acumulate de elevi la şcoală, s-a trecut la demonstrarea practică a operaţiunii de plantare a puieţilor şi apoi, la plantarea propriu-zisă. În partea a doua a activităţii, elevii au făcut o plimbare prin pădure şi au admirat poiana de ghiocei. În final, după o gustare binemeritată, desertul a fost asigurat de Ocolul Silvic, cu prăjiturele şi suc. Însoţiţi pe tot parcursul acţiunii de prof. Anca Iaz, Adela Blaga, Mihaiela Cureu, Anca Cazan, Iuliana Ciucurescu şi coordonator prof. Monica Barabaş, elevii s-au reîntors fericiţi, cu gândul că puieţii plantaţi vor creşte odată cu ei şi vor alcătui o pădure adevărată.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.