Un conductor de tren a fost surprins fără mască de protecție, iar CFR Călători a început o anchetă internă. Controlorul verifica biletele și le spunea oamenilor că în România nu există nicio epidemie, iar cei care au măști le poartă „de proști”.

 

CFR Călători anunță că s-a autosesizat după apariția în presă a unui material referitor la un conductor de tren a avut un comportament nepotrivit în timpul programului de lucru.

„CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu. Sancțiunile ce se vor aplica vor fi în conformitate cu legislația în vigoare”, anunță compania.

Ancheta survine după ce un conductor de pe trenul București-Constanța a fost surprins fără mască de protecție în timp ce controla biletele călătorilor.

Acesta a afirmat că în România nu este declarată nicio pandemie, iar cei care poartă măști le poartă „de proști”.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Adrian Vlaicu, a declarat pentru MEDIAFAX că în acest caz vor fi aplicate sancțiunile maxime prevăzute de lege.

„Întreg personalul a fost instruit în legătură cu obligativitatea portului măștii de protecție în timpul serviciului și în legătură cu atenționarea călătorilor privind obligativitatea purtării măștii în timpul călătoriei. În plus, conductorii și șefii de tren știu foarte bine că, în momentul în care un călător refuză să facă acest lucru, au datoria să se adreseze organelor în drept pentru a impune portul măștii în tren”, a spus Vlaicu.