"Controalele la Primăria Brusturi au fost justificate"
Prefectul Ilie Bolojan a declarat că nu încearcă să-l schimbe din funcţie pe viceprimarul comunei Brusturi, iar controalele efectuate în această administraţie publică au fost justificate. Astfel, în Brusturi, au fost constatate nereguli privind achiziţiile publice, precum şi în ceea ce priveşte constituirea comisiei de fond funciar.
În urma controalelor derulate, s-a observat că majoritatea achiziţiilor făcute de Primăria Brusturi în domeniul materialelor de construcţie au provenit de la unul dintre consilierii locali, Octavian Fetea, fără a se organiza nici o licitaţie pentru obţinerea acestora. Din acest motiv, la propunerea secretarului comunei, care a constatat incompatibilitatea între funcţiile deţinute de acesta, prefectul a dispus suspendarea din funcţie a consilierului respectiv. De asemenea, Bolojan a precizat că Primăria Brusturi fixase o întâlnire cu reprezentanţii proprietarilor pentru a se stabili persoanele care să fie cooptate în comisia locală de fond funciar, fără ca proprietarii să fie anunţaţi. Prefectul a dispus reconvocarea acestei întâlniri şi anunţarea proprietarilor, pentru a se putea constitui, în mod legal, comisia. În ceea ce-l priveşte pe viceprimarul Eugen Marina, Bolojan a declarat că acesta este proprietarul a două discoteci în comuna Brusturi, care funcţionează toată noaptea, fără a avea autorizaţie de funcţionare. Mai mult, consătenii lui Marina au depus contestaţii la Poliţie şi la Primărie, cu privire la zgomotul produs în aceste locaţii. În acest caz, viceprimarului i s-a cerut "să intre în legalitate".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.