Contractul de concesiune a fondului de vânătoare de la Balc va fi anulat cu acordul ambelor părţi şi va fi organizată o licitaţie de atribuire, a declarat, ieri, Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur. Avocaţii omului de afaceri Ion Ţiriac au discutat, luni, cu reprezentanţii ministerului pe tema contractului de concesiune, în cele din urmă, ajungându-se la concluzia că cea mai bună soluţie e rezilierea cu acordul ambelor părţi. Valoarea investiţiilor efectuate la Balc va fi specificată în caietul de sarcini care va fi pus la dispoziţia celor interesaţi de concesionare. ``Evaluăm investiţiile făcute. Cei care vor participa vor lua notă de sumele investite``, a menţionat Flutur, care a adăugat că, de altfel, recunoaşterea investiţiilor ``este o chestiune corectă, normală``. Ministrul Agriculturii a dispus în luna ianuarie verificarea unor documente privind legalitatea contractului şi a actului adiţional care au precedat concesionarea fondului de vânătoare către Asociaţia de Vânătoare Zimbrul Bucureşti, modul de gestionare a fondului şi realizarea programului de investiţii. La mijlocul lunii februarie, Flutur anunţa că va fi reziliat contractul, pentru că a fost atribuit direct, fără licitaţie. În replică, Asociaţia de vânătoare Zimbrul Bucureşti şi societatea Wild Boar Club au precizat, printr-un comunicat, că nu poate fi vorba despre o reziliere a contractului de gestionare a fondului de vânătoare de la Balc, decizia putând fi pronunţată numai de o instanţă judecătorească. ``Pentru ca asupra activităţii gestionarului Fondului de vânătoare 12 Balc să nu planeze nici o suspiciune şi pentru a da în acelaşi timp un exemplu de bună conduită, în raporturile contractuale cu statul, în cadrul discuţiilor purtate de noi cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, noi am propus încetarea raporturilor contractuale prin acordul părţilor şi s-a agreat să se analizeze posibilitatea încetării contractului``, preciza comunicatul. Până în anul 1989, fondul de vânătoare de la Balc a aparţinut protocolului de stat. În anul 2001, Regia Naţională a Pădurilor (RNP) a renunţat, printr-o adresă, la acest fond de vânătoare, motivând că se află în imposibilitatea de a-l gestiona. A urmat o atribuire temporară a fondului către Asociaţia de Vânătoare Zimbrul Bucureşti, cu care s-a încheiat în anul 2002 un contract de concesiune pe zece ani. După două săptămâni, termenul a fost prelungit pe o perioadă de 49 ani. Ion Ţiriac a investit circa 1,3 milioane de euro în îngrădirea, amenajarea şi popularea fondului de vânătoare, dar şi în refacerea cabanei, dotarea acestuia şi a anexelor, precum şi în amenajarea drumurilor.