Nu degeaba, mai zilele trecute, prefectul Ilie Bolojan solicita primarilor din Bihor mai multă transparenţă a modului de cheltuire a banului public şi o gestionare mult mai judicioasă a resurselor financiare ale comunităţii pe care o conduc. În acest sens, le-a recomandat primarilor ca, de acum încolo, achiziţiile de produse, lucrări sau servicii să se facă respectând procedura licitaţiilor publice, evitându-se astfel ca pe bani publici să se facă lucrări de către firmele agreate de edili. Astfel, s-ar elimina "concurenţa" pe care o reprezintă firmele cumnaţilor, finilor, prietenilor şi ale altor acoliţi ai celor care conduc destinele comunităţii. Potrivit OUG 60/2001 privind achiziţiile publice, procedura de licitaţie publică comportă mult mai multă transparenţă, autoritatea contractantă fiind obligată să facă publică intenţia de a face achiziţii publice. În schimb, procedura de cerere de ofertă permite instituţiei publice să se adreseze direct firmelor pe care le agreează, intervenind subiectivismul. În anul precedent, Primăria municipiului Oradea, prin Compartimentul de Achiziţii, a încheiat 60 de contracte de achiziţii publice în valoare de 50,470 miliarde lei. În 2004, potrivit informaţiilor culese de la acest compartiment, au fost organizate doar două proceduri de achiziţii publice, valoarea contractelor ridicându-se la aproximativ 9 miliarde lei. Prima licitaţie, de 7,426 miliarde lei, a fost încheiat pentru "Elaborare documentaţie tehnico-economică pentru modernizarea a 89 de străzi din municipiul Oradea", iar a doua a fost organizată pentru firma care să asigure "serviciul de doborât arbori şi tăieri de corecţie" (1,5 miliarde lei). Restul sumei de 41,543 miliarde a fost împărţită diferitelor firme în urma negocierii directe (cinci contracte) şi a cererii de ofertă (58 de contracte). Cum anul trecut întreaga administraţie locală a fost cuprinsă de febra alegerilor, implicit şi "productivitatea" a avut de suferit. Dovadă că, în anul 2003, valoarea celor 70 de contracte de achiziţii a însemnat aproape 85 de miliarde lei. Astfel, au fost organizate 11 proceduri de licitaţii publice şi nu două, cum s-a întâmplat în 2004, valoarea licitată în 2003 fiind de 54 miliarde lei şi nu nouă miliarde lei. Mai mult, oportunitatea organizării celor două licitaţii organizate în 2004 şi cheluirea celor 9 miliarde lei în acest fel este destul de îndoielnică. În ultimii doi ani, printre firmele care au "supt" cel mai mult de la bugetul orădean şi care se regăsesc constant pe lista de contracte se numără CIAC-ul şi SC Panorama SRL. CIAC-ul a câştigat în anul 2003 atât licitaţia pentru reamenajarea Parcului 1 Decembrie, cât şi pentru 22 Decembrie. Pentru construirea de alei în 1 Decembrie au fost încheiate contracte în valoare de 12,235 miliarde lei, în timp ce în Parcul 22 Decembrie aceeaşi firmă a primit 4,663 miliarde lei. De asemenea, în anul 2004, CIAC-ul a mai furnizat Primăriei Oradea bănci de odihnă, în valoare 410,265 milioane lei. SC Panorama a încheiat cu Primăria Oradea nouă contracte pentru diverse servicii de asigurare şi întreţinerea diferitelor echipamente tehnice de calcul, 1,629 miliarde lei. O lovitură destul de grea pentru municipalitatea orădeană a fost decizia ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului de a nu mai construi în Oradea blocul ANL de pe Bulevardul Decebal. Până la comunicarea acestei decizii, executivul local a cheltuit aproximativ 7,580 miliarde lei pentru diferite proiecte de eliberare a reţelelor de apă şi a celor electrice în vederea demarării lucrărilor de ridicare a acelui stabiliment.