Continuă licitaţiile la Zoo - Preţuri mai mici de strigare la necuvântătoare
Mâine, de la ora 10.00, se va relua licitaţia cu strigare pentru vânzarea animalelor şi păsărilor de la Grădina Zoologică, care nu au putut fi vândute săptămâna trecută. Preţul de pornire al efectivelor este cu 20% mai mic faţă de valoarea iniţială. Persoanele interesate pot depune documentaţia de participare până mâine, la ora 9.00.
Vinerea trecută Administraţia Domeniului Public a organizat, pentru prima dată în istoria de mai bine de jumătate de veac a Grădinii Zoologice, o procedură de vânzare cu strigare a celor 513 exemplare domestice nemaidorite la Zoo. În urma procedurii de licitaţie, mai mult de 70% din efectivul de animale a fost valorificat. Procedura se va relua mâine, de la ora 10.00. De această dată preţul de pornire a fost diminuat cu 20%. Astfel, preţul de strigare a singurului cal rămas la Zoo va fi de 800 lei, la care se adaugă saltul de supralicitare de 1%, potrivit HG 841/1995. Licitaţia pentru cele trei capre comune va porni de la 120 lei, la care se adaugă saltul de supralicitare. Au mai rămas nevalorificaţi 19 cobai (2,4 lei/bucata), 14 iepuri (8 lei/bucată), un porc (192 lei la care se adauga saltul de supralicitare), respectivi patru porci vietnamezi (200 lei/bucata, la care se adauga saltul de supralicitare de 1%). De asemenea, vor fi licitaţi cei 230 de porumbei de diferite specii, preţul redus fiind de 4 lei/buc. Totodată, vor fi scoase la vânzare cele 68 de raţe, preţul redus fiind de 20 de lei/buc.
Solicitanţii interesaţi de licitaţie trebuie să depună documentele necesare procedurii la sediul ADP Oradea până cel târziu mâine, 14 septembrie, ora 9.00, licitaţia cu strigare urmând să aibă loc de la ora 10.00, la Grădina Zoologică.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.