Klaus Christian Brennecke, consulul Republicii Federale Germania la Timişoara, s-a aflat ieri în vizită în oraşul nostru. Cu acest prilej, s-a întâlnit cu şefii administraţiei municipale şi judeţene, cu episcopul romano-catolic de Oradea, László Böcskei, conducerea Liceului Teoretic German "Friedrich Schiller" şi reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor din Bihor, iar în final a vizitat fabrica de zahăr din municipiu. Pe traseul său, distinsul oaspete a fost însoţit de Helene Vodă, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.

 

Klaus Brennecke ocupă funcţia de consul din octombrie 2009, în jurisdicţia Consulatului de la Timişoara intrând şase judeţe: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Mehedinţi. Scopul acestei vizite a fost acela de a întări relaţiile de colaborare în domeniul economic şi cultural, şi de a atrage investitorii străini în Oradea. Cu prilejul întâlnirii, consulul german a salutat iniţiativa înfiinţării în oraşul nostru a parcului industrial, care reprezintă un punct de atracţie şi deschidere pentru investitori. Întrebat care ar fi atuul judeţului nostru pentru atragerea investitorilor, acesta a spus că arhitectura municipiului Oradea poate reprezenta o adevărată carte de vizită, la care se adaugă ospitalitatea şi căldura sufletească specifice românilor. Tot cu această ocazie, Helena Vodă, preşedintele Forumului Democrat al Germaniei în Bihor, a subliniat că apreciază în mod deosebit sprijinul oferit învăţământului german şi întregii comunităţi germane din Oradea.