Bihoreanul George Bologan, consul general al României la Milano, schimbă faţa relaţiei dintre consulate şi comunitatea românească. După succesul Zilei Naţionale unde a fost prezentă şi delegaţia Consiliului Judeţean Bihor şi Ansamblul "Crişana", la Milano a avut loc, pentru prima dată după 1992, sărbătoarea Pomului de Crăciun la care au participat atât copiii funcţionarilor consulari, cât şi copiii din comunitatea românească.

Evenimentul, care a avut loc sâmbătă, 15 decembrie, la sediul Consulatului General din Milano, a fost structurat în două părţi: prezenţa legendarului Moş Crăciun care a împărţit peste 70 de cadouri şi un moment artistic în care au fost interpretate colinzi şi cântece din repertoriul tradiţional românesc; urmat de un bufet specific cu mâncăruri româneşti, cei prezenţi fiind încântaţi de toba, slănina, cârnatul şi alte produse specifice sărbătorilor de iarnă, precum şi vinurile din podgoriile noastre, iar cei mici, răsfăţaţii evenimentului, au putut savura băuturi răcoritoare "Frutti Fresh", "Adria" şi apa "Izvorul Minunilor", produse pe platformele grupului European Drinks&Food. Fost colaborator al cotidianului Crişana, George Bologan ne-a lăsat, în exclusivitate, următoarea declaraţie: "Am avut această iniţiativă deoarece sunt convins că investiţia cea mai bună este în copii. Consulatul trebuie să depăşească stereotipurile care persistă în mentalitatea colectivă. Noi nu doar eliberăm documente şi asistăm cetăţenii români, noi trebuie să dovedim că între cetăţean şi instituţie există o relaţie umană. Societatea noastră are nevoie de a fi umanizată, iată şi explicaţia pentru care oamenii au fost încântaţi, au desoperit o altă faţă a Consulatului. Doresc ca sediul Consulatului General de la Milano să fie casa fiecărui român, la bine şi la rău. Tuturor bihorenilor şi cititorilor ziarului, în care mi-au apărut primele pubilcaţii, urarea de mult bine şi Sărbători fericite!". A fost o după-amiază magică pentru cei mici, dar şi momente deosebite pentru părinţi, bunici, rude, care i-au însoţit pe aceştia, cei peste 150 de români prezenţi salutând iniţiativa tânărului orădean care se bucură de simpatia întregii comunităţi prin acţiunile de promovare ale României.

Din Milano, Ionel POPA