Construit pe credit, cumpărat prin credit - Tiago Oradea, vândut şi plătit
În penultima zi scadentă la plată, Shopping Center Holding a virat 30,5 milioane de lei, preţul în schimbul căruia a dobândit Tiago Mall Oradea. Firma bucureşteană a câştigat licitaţia organizată în iunie de Casa de Insolvenţă Transilvania, iar termenul limită până la care trebuiau livraţi banii era 18 august.
"Aseară (marţi-n.r.) au intrat în cont banii integral, 30,5 milioane de euro, plus TVA. S-a transferat proprietatea, s-a încheiat actul de transfer al proprietăţii", a declarat ieri Andreea Anghelof, partener în cadrul Casei de Insolvenţă Transilvania, lichidatorul dezvoltatorului proiectului, MLS Proiect Oradea, subsidiară a grupului irlandez Mivan, cea care a construit Tiago Mall Oradea.
Tranzacţia este interesantă din punctul de vedere al asigurării finanţării, banca finanţatoare a construcţiei complexului fiind aceeaşi care a cerut insolvenţa şi cea care a finanţat cumpărătorul, Shopping Center. Astfel, potrivit Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, UniCredit Ţiriac Bank a încheiat luni, 16 august, un contract de credit cu firma Shopping Center Holding garantat până la concurenţa sumei de 46,7 milioane de euro, plus 37,8 milioane de lei, la care se adaugă dobânzi, comisioane şi alte costuri. Proiectul Tiago Mall Oradea, pentru care dezvoltatorul MLS Proiect a anunţat o investiţie de 70 milioane de euro, a fost finanţat de Bank Austria Creditanstalt AG (actuala UniCredit Austria) şi UniCredit Ţiriac cu 58 milioane de euro, respectiv 25,2 milioane lei. Dezvoltatorul a constituit garanţii în favoarea creditorilor sub formă de ipotecă de rang I asupra terenului şi a construcţiei, pentru suma de 97 milioane de euro.
Cine este cumpărătorul
Shopping Center Holding are sediul la aceeaşi adresă cu grupul Băneasa Investments, fiind controlată în proporţie de 90% de firma Karias Trading Limited înregistrată în Cipru, în timp ce Dumitru Ciocoiu deţine restul părţilor sociale, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Dumitru Ciocoiu este acţionar minoritar la mai multe firme, inclusiv Băneasa Business&Technology Park, care se ocupă de zona de birouri a proiectului imobiliar Băneasa, dezvoltat de un grup de firme controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte. Alte firme la care Ciocoiu este acţionar sunt Băneasa Triangle, Aradeast, Aradblues, Kiseleff Business Plaza şi Galaţi Shopping Mall.
Tiago Mall, care nu a apucat să funcţioneze ca şi centru comercial nici măcar o zi, are o suprafaţă construită de 46.729 metri pătraţi, din care arie închiriabilă - 29.772 metri pătraţi şi beneficiază de 1.000 de locuri de parcare. Conform unor surse apropiate tranzacţiei este aproape sigură menţinerea destinaţiei iniţiale, cea de centru comercial.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.