Deşi construcţia unei piste de aterizare pentru elicoptere la Spitalul Judeţean ar fi trebuit să se realizeze încă de anul trecut, aceasta va începe abia luna viitoare. Medicul Hadrian Borcea a explicat pentru Crişana cum va arăta noua pista şi care au fost cauzele care au dus la această amânare.   

Mai bine mai târziu decât nicioadată. Insistenţele şefului SMURD, Hadrian Borcea, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de tratament al bolnavilor la Spitalul Judeţean vor da în sfârşit roade. Construcţia heliportului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va începe luna viitoare, după ce lucrarea a fost amânată din cauză că nu se găsise un arhitect care să se ocupe de proiect. „A fost o situaţie complicată pentru că nu găsisem niciun astfel de arhitect în România. Sunt doar câteva firme care ne-ar fi luat pentru proiectare de trei ori mai mult decât valoare totală a proiectului. Până la urmă am găsit un arhitect independent, iar proiectul a fost gata în decembrie. Din păcate, heliportul se poate construi doar pe piloni speciali, iar pentru asta trebuie găurit acoperişul spitalului. În decembrie nu se mai putea face asta din cauza iernii, dar nu a fost o pierdere, pentru că pilonii se pot realiza şi în atelier. Din ultima discuţie cu constructorul vă pot spune că se lucrează la ei, iar în luna martie urmează să fie amplasaţi pe acoperişul unităţii medicale", a explicat, pentru Crişana, medicul Hadrian Borcea.  

Salvator de vieţi

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea efectuează un număr mare de transferuri către centrele regionale, aproximativ 30 pe lună. Mare parte sunt pacienţi critici care trebuie să ajungă la Cluj sau Timişoara. Fiecare pacient este preluat aşadar de o ambulanţă cu medic şi transportat 10 km până la Aeroportul Oradea, unde este transferat în elicopterul care efectuează transportul. Transferul terestru, suplimentar în acest caz, implică riscuri pentru pacient cum ar fi: echipaj cu medic indisponibil, manevre de decuplare şi cuplare la sistemele de menţinere în viaţă, riscuri de siguranţă rutieră. Totodată, acest transfer terestru de la spital la aeroport creşte durata transferului pacientului cu aproximativ 40 - 45 minute.  Acestea sunt cauzele pentru care şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, Hadrian Borcea, s-a gândit şi a pus la punct proiectul pentru construirea pistei de aterizare pentru elicoptere. „Prin construirea heliportului la Spitalul Judeţean se va elimina complet transferul terestru al pacientului de la spital la aeroport şi, implicit, riscurile asociate. De asemenea, se va reduce timpul de transfer al pacienţilor critici de la Spital la centrele regionale cu până la 30 de minute, astfel că vor creşte şansele de aplicare în timp util a procedurilor şi tratamentelor medicale la aceşti pacienţi critici la destinaţie", spunea Hadrian Borcea anul trecut, explicând de ce este nevoie de heliport. Proiectul are o valoare de 20 de mii de euro şi este unul din cele 16 proiecte câştigătoare în 2012 ale concursului „Împreună pentru fiecare", demarat de Rompetrol.