Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a CJ Bihor de azi figurează şi un proiect de hotărâre privind aprobarea, de principiu, a transmiterii imobilului situat în Oradea, Parcul Traian, nr. 8, în proprietate publică a judeţului Bihor şi în administrarea Consiliului Judeţean Bihor. Motivul invocat de Direcţia Economică, cea care a iniţiat un astfel de proiect, este lipsa de spaţii cu care se confruntă aparatul propriu, respectiv alte instituţii publice din judeţul Bihor. Ceea ce au scăpat, însă, din vedere specialiştii din cadrul CJ Bihor, voit sau nevoit, este faptul că spaţiul respectiv se află în proprietatea privată a Băncii Naţionale a României încă din anul 1921. După două încercări eşuate de a pune mâna pe clădiri reprezentative din municipiul Oradea, aflate în proprietatea Ministerului Comunicaţiilor, respectiv a Ministerului Apărării, Consiliul Judeţean Bihor vine acum cu o altă tentativă de acest gen. De această dată, "prada" administraţiei judeţene pare a fi imobilul din Parcul Traian nr. 8, care, de peste 80 de ani, găzduieşte Filiala Bihor a Băncii Naţionale a României. "Oficial, nu ne-a înştiinţat nimeni despre această intenţie. În aceste condiţii, pot să vă spun doar că BNR a cumpărat acest spaţiu în anul 1921, de atunci aflându-se exclusiv în proprietatea şi folosinţa sa. Este ca şi cum Consiliul Judeţean Bihor ar zice că vrea să ia locuinţa cuiva", ne-a declarat dna Florica Floruţiu, director BNR - Filiala Bihor. Contactat telefonic, secretarul judeţului, care a acordat aviz de legalitate acestui proiect, a admis că, în situaţia dată, şi anume dacă spaţiul în discuţie se află în proprietatea privată a BNR, acesta nu mai poate face obiectul unui transfer din proprietatea statului în patrimoniul judeţului. Ne întrebăm, însă, nu era mai firesc ca "armata" de jurişti sau alţi specialişti din cadrul instituţiei să fi aflat înaintea iniţierii unui astfel de proiect care e statutul juridic al imobilului respectiv? Se pare că aceştia nu au avut nimic de învăţat din precedentele experienţe de acest gen, când "visele" instituţiei de a se face stăpână pe clădirea Poştei şi a Cercului Militar, au fost năruite, fără drept de apel, de Ministerul Comunicaţiilor, respectiv al Apărării. Sperăm ca măcar aleşii judeţului să dea dovadă de mai multă "vigilenţă" la şedinţa ordinară de azi şi să solicite mai multe informaţii despre situaţia juridică a clădirii, respectiv despre oportunitatea unui astfel de proiect.