Consilierii județeni s-au întrunit ieri într-o ședință de îndată pentru a-și da acordul pentru încheierea unui parteneriat între CJ Bihor, Crucea Roșie și Colegiul Medicilor prin care alocă 100.000 lei pentru achiziționarea de echipamente de protecție pentru medicii de familie.

În mod excepțional, în contextul pandemiei de coronavirus, consilierii au intrat în sala de ședințe câte trei, în ordine alfabetică.

Trei proiecte au fost pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Județean Bihor, desfășurată ieri, începând cu ora 10.00. Având în vedere contextul actual și necesitatea aplicării măsurilor de diminuare a răspândirii pandemiei de coronavirus, accesul în sala de ședință a fost restricționat, fiind permis doar consilierilor județeni, iar ședința a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a instituției. De altfel, nici consilierilor nu li s-a permis accesul decât câte trei odată, în ordine alfabetică. Pentru ședința de îndată s-au prezentat 33 din cei 35 de consilieri județeni, protejați cu măști și mănuși de unică folosință. „După fiecare vot, eu îi rog pe colegi să spună cum votează, „Da”, „Nu” sau se abțin ca să putem consemna. Hârtiile pe care se va înregistra votul dumneavoastră trebuie semnate și predate doamnei secretar”, a precizat, în debutul ședinței, președintele CJ Bihor, Pásztor Sándor. Unul dintre proiectele pe ordinea de zi viza stabilirea procedurilor de desfășurare a ședințelor CJ în situații excepționale. Mai exact, acestea se vor desfășura „prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință”. Al doilea proiect pe ordinea de zi a vizat rectificarea bugetului județului. Conform art. 1 din proiectul de hotărâre, aleșii au decis diminuarea cu 400.000 lei a fondurilor necesare obiectivului de investiții „Centru pentru cultură și artă contemporană Bihor”, dar și majorarea cu 300.000 lei a fondului de rezervă privind situațiile de urgență (fondul de rezervă constituit este în cuantum de 400.000 lei). Cu 100.000 lei a fost majorată și suma destinată Societății Naționale de Cruce Roșie - Filiala Bihor. Al treilea proiect de pe ordinea de zi a ședinței de ieri a fost cel privind aprobarea acordului de parteneriat încheiat între Consiliul Județean, Colegiul Medicilor și Crucea Roșie Bihor.

„În urma sesizărilor primite din partea medicilor de familie din Bihor și a analizei privind situația acestui grup profesional în județ, președintele Consiliului Județean Bihor a inițiat un proiect pentru sprijinirea activității derulate în cadrul cabinetelor medicilor de familie. În zilele precedente au avut loc discuții pentru găsirea unor soluții cu reprezentanți ai grupurilor profesionale din domeniul sănătății. Astăzi (marți, 31 martie / n.r.), la sediul instituției, președintele Pásztor Sándor s-a întâlnit cu Alexandru Pantea din partea Societății Naționale Crucea Roșie - Filiala Bihor și doamna Carmen Pantiș din partea Colegiul Medicilor Bihor, pentru a pune bazele unei cooperări trilaterale. Astfel, s-a întocmit un Acord de parteneriat în vederea finanțării și realizării în comun a unei acțiuni de sprijinire a medicilor de familie din Bihor și a personalului angajat în aceste cabinete”, a anunțat, cu o zi înaintea ședinței CJ, purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Simon. În baza acestui acord, se creează un fond de acțiune în valoare de 151.000 lei, structurat astfel: 100.000 lei - aportul Consiliului Județean Bihor; 50.000 lei - Crucea Roșie Filiala Bihor, bani ce sunt asigurați prin finanțarea anuală a Consiliului Județean Bihor; 1.000 lei din partea Colegiul Medicilor Bihor. Prin intermediul acestui fond, vor fi puse la dispoziția cabinetelor medicilor de familie echipamente de protecție – măști FFP2, FFP3 și NK95, mănuși și halate chirurgicale impermeabile de unică folosință -, obiectivul fiind diminuarea răspândirii pandemiei. Crucea Roșie Filiala Bihor va face demersurile pentru achiziționarea de urgență a echipamentelor, pe care le va pune la dispoziția Colegiului Medicilor Bihor, iar în final, vor ajunge la medicii de familie. Toate proiectele au fost adoptate cu unanimitate de voturi.