În premieră în administrația locală din România, ceremoniile de constituire a consiliilor locale din Bihor sunt coordonate online, în sistem de videoconferință, de către prefectul Dumitru Țiplea. Soluția a fost aleasă pentru operativitate, întrucât prefectul ar trebui să participe, în 60 de zile de la data alegerilor, la constituire a nu mai puțin de 101 consilii locale.

Prefectul Dumitru Țiplea deschide fiecare ceremonie în regim de videoconferință, la care însă sunt prezenți fizic reprezentanții acestuia. Conform planificării, constituirea celor 101 consilii locale se desfășoară din 19 octombrie și va fi finalizată până la data de 27 octombrie, adică în mai puțin de 2 săptămâni, fiind efectuate în medie  zilnic 15 ședințe.    

Marți, 20 octombrie, au fost constituite în acest sistem consiliile locale din Nojorid, Lăzăreni, Avram Iancu, Lazuri de Beiuș, Ciumeghiu, Cărpinet, Batăr și Ștei, precum și Consiliul Local Oradea, Aleșd și Consiliul Județean Bihor, la acestea din urmă prefectul participând fizic. Miercuri, 20 octombrie, au fost constituite, între orele 09.00 și 16.00, consiliile locale din Sălacea, Tulca, Viișoara, Valea lui Mihai, Buduslău, Salonta, Abram, Șimian, Cefa, Balc, Tarcea, Săcueni, Gepiu, Suplacu de Barcău și Cherechiu. Mâine sunt planificate ședințele de constituire pentru Marghita, Biharia, Borș, Șinteu, Drăgești, Tămășeu, Girișu de Criș, Popești, Derna, Toboliu, Tăuteu, Spinuș, Diosig, Sânnicolau Român, Chișlaz și Sârbi.

„Inițiativa de a implementa un sistem de videoconferință la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Bihor aparține prefectului Dumitru Țiplea și face parte din agenda de digitalizare a administrației publice, fiind validată la începutul acestui an printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Bihor. Transmisiile live sunt realizate cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale”, se afirmă într-un comunicat al Cancelariei Prefectului.