Consilierii locali şi judeţeni ignoră propunerile societăţii civile
Ieri, în Sala Mică a Primăriei Oradea, a avut loc conferinţa intitulată "În vizor: Îmbunătăţirea funcţionării democraţiei locale", la care au fost invitaţi consilieri locali şi judeţeni. Deşi membrii Asociaţiei Pro Democraţia Oradea, organizatori ai acestei conferinţe, au trimis din timp invitaţiile, aleşii locali nu s-au arătat interesaţi de temele puse în discuţie, doar doi dintre aceştia fiind prezenţi în sală, consilierul local Huszar Istvan şi viceprimarul Mihai Groza.
Discuţiile s-au axat pe trei teme care vizează responsabilitatea activităţii consilierilor locali şi judeţeni. Astfel, pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre aleşii locali şi cetăţeni, Pro Democraţia a venit cu propunerea să se afişeze votul nominal al fiecărui consilier în parte, atât în timpul şedinţelor de Consiliu Local şi Consiliu Judeţean, prin intermediul unei tăbliţe electronice, cât şi după încheierea acestora, prin afişarea pe pagina de web a instituţiei a votului consilierului cu privire la fiecare proiect de hotărâre. În opinia membrilor Pro Democraţia, aceasta ar fi o metodă prin care s-ar asigura transparenţa deciziilor luate de cei pe care i-am votat. A doua propunere venită din partea acestei asociaţii civice se referă la interzicerea folosirii telefonului mobil de către consilieri pe parcursul şedinţelor, având în vedere faptul că mulţi dintre aleşii noştrii sunt mai atenţi la discuţiile telefonice pe care le au decât la proiectele de hotărâre pe care trebuie să le dezbată şi să le voteze. Mai ales că, pentru prezenţa la aceste şedinţe, fiecare consilier primeşte o indemnizaţie, care este mai mare decât pensiile a mulţi dintre cei care le-au acordat votul la alegerile din iunie. De asemenea, unii consilieri locali şi judeţeni părăsesc şedinţa cu mult înainte ca aceasta să se termine, după ce, bineînţeles, au primit plicul, consistent, care-i răsplăteşte efortul de a fi făcut act de prezenţă. Prin urmare, Pro Democraţia a venit cu propunerea ca indemnizaţiile să fie primite de fiecare consilier abia la terminarea şedinţei.
Rămâne de văzut câte din propunerile membrilor Asociaţiei Pro Democraţia vor fi luate în considerare şi care va fi eficienţa conferinţei, având în vedere că cei direct vizaţi, cu cele două excepţii, nu au binevoit să se prezinte la discuţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.