Consilierii judeţeni află ultimii despre proiectele CJ Bihor
Conducerea Consiliului Judeţean Bihor nu mai conteneşte să gafeze în problema construirii celor peste 4.000 de apartamente promise tinerilor orădeni, la preţuri dintre cele mai accesibile. În stilul caracteristic, abia după ce a făcut publică intenţia de organizare a licitaţiei publice cu strigare pentru terenurile din Calea Aradului, conducerea CJ Bihor s-a trezit că a omis să ceară acordul consilierilor judeţeni cu privire la preţul minim de vânzare a terenurilor în cauză.
Singura autoritate în măsură să decidă asupra modului în care banii judeţului sunt investiţi este cea a consilierilor judeţeni, exponenţi ai 600.000 de bihoreni, ei fiind cei care ar trebui să aibă ultimul cuvânt, nicidecum regimul oligarhic de la CJ Bihor. Reduşi la tăcere de preşedintele Consiliului Judeţean ori de câte ori încearcă să ia atitudine, consilierii judeţeni sunt simple marionete în mâinile acestuia, acesta fiind singurul care poate decide asupra mersului lucrurilor în judeţ. În spiritul unei practici demult încetăţenite, consilierii judeţeni vor fi consultaţi abia marţi, în şedinţa ordinară, cu privire la preţul de pornire al licitaţiei pentru vânzarea terenurilor de pe Calea Aradului stabilit printr-un raport de evaluare, asta după ce, înainte cu o săptămână, fusese scos la vânzare caietul de sarcini pentru cei 17.237 mp de teren, care include, evident, şi preţul minim.
Întregul proiect al cartierului Kiss s-a dovedit a fi o acţiune pe cât de tardivă şi ilegală, pe atât de lipsită de transparenţă. "Suntem, ca de obicei, puşi în faţa faptului împlinit. Nu găsesc nici o altă explicaţie pentru faptul că, după ce preţul a fost trecut deja în caietul de sarcini, noi îl aprobăm, decât că se ştie că proiectul va trece. În CJ Bihor toate hotărârile sunt rezultatul trocului dintre partide. Nici cei care sunt în opoziţie nu mai îndrăznesc să se opună preşedintelui CJ Bihor. Noi, consilierii PRM, suntem obişnuiţi cu politica pumnului în gură. Suntem legaţi de mâini. În mod normal, noi ar fi trebui să aprobăm preţul de pornire al vânzării şi să ne spunem părerea cu privire la conţinutul şi criteriile cuprinse în caietul de sarcini. În ceea ce priveşte finalitatea acestui proiect, cred că s-au abătut de la planul iniţial de construire de apartamente ieftine", a declarat Felix Cosma, consilier PRM.
Anunţul de organizare a licitaţiei a fost publicat încă din 23 februarie, dată de la care se punea în vânzare şi caietul de sarcini cu privire la terenurile de pe Calea Aradului nr. 46 (n.r. - în proiect a fost trecută adresa de pe Calea Aradului nr. 76), şi abia în 28 februarie consilierii judeţeni vor fi în măsură să se pronunţe asupra preţului de 58,52 euro/mp pentru terenurile cu numerele cadastrale 8277/1-8277/8. Tot în acest proiect de hotărâre, cu privire la terenurile de pe strada Universităţii nr. 1/A, conducerea CJ Bihor a dovedit mai multă prudenţă şi a trecut preţul de pornire al viitoarei licitaţii, de 47,88 euro/mp, omiţând, însă, să precizeze suprafaţa care urmează să fie vândută în această zonă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.