Conflictul dintre pieţari şi conducerea ADP: ambele părţi au lipsit nemotivat - Medierea s-a desumflat
Grupul de lucru înfiinţat de prefectul judeţului pentru monitorizarea problemelor cu care se confruntă comercianţii şi producătorii din Piaţa Rogerius s-a dovedit a fi un eşec, la întâlnirea de ieri, de la sediul Prefecturii Bihor, neprezentându-se nici reprezentanţii pieţarilor, nici cei ai Administraţiei Domeniului Public Oradea.
La începutul lunii ianuarie, Asociaţia ProDemocraţia, clubul Oradea, a lansat invitaţii conducerii Administraţiei Domeniului Public Oradea şi Comisiei de Dialog Social pentru discuţii cu privire la nemulţumirile ridicate de comercianţii din Piaţa Rogerius. În urma acestei solicităţi, prefectul a constituit un grup de lucru din care să monitorizeze această problemă, din care fac parte şefii Direcţiei Agricole, AJOFM, DSP, OPC, DSVSA, ITM, Uniunea Naţională a Patronatului din România, Consiliului Naţional al IMM-urilor, BNS, ADP şi Asociaţia ProDemocraţia. Dacă la precedenta întâlnire, Administraţia Domeniului Public Oradea şi-a trimis un reprezentant, care a ajuns la 45 de minute după ora stabilită, la şedinţa de ieri nu au venit nici reprezentanţii ADP, nici cei ai comercianţilor din Piaţa Rogerius. Reprezentantul ProDemocraţia, Adrian Simon, a menţionat că înainte cu o zi (luni, 1 februarie - n.r.) comercianţii îşi pregăteau listele cu nemulţumirile pe care le au, însă ieri au renunţat să mai vină la întâlnire, speriaţi fiind de un control care ar fi avut loc ieri dimineaţă la piaţă.
"Oamenii s-au speriat de repercusiuni. Consideră situaţia creată azi dimineaţă (n.r. - ieri dimineaţă) un risc pentru ei", a afirmat Adrian Simon. Potrivit acestuia, sunt unele semne de întrebare legate la faptul că ADP a încheiat contracte cu comercianţii deşi imobilul nu a fost trecut în administrarea ADP. În plus, suţine Simon, potrivit poriectului de reamenajare a Pieţei Rogerius, trebuiau amplasate 380 de mese cu lungimi de câte 250 cm, însă mesele pe care le-au amplasat cei de la ADP nu au decât 125 cm.
Şeful BNS Bihor, Nicolae Morgovan, s-a arătat revoltat de faptul că ADP Oradea sfidează Instituţia Prefectului şi nu vine la o întâlnire programată în cadrul Prefecturii. El a propus să fie sesizaţi primarul şi Consiliul Local Oradea cu privire la faptul că şeful ADP, Liviu Andrica, nu a venit la întâlnire.
"Ne-am adunat doar să nu fim împrăştiaţi. Nu avem ce analiza", a concluzionat şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Marius Rotar, remarcând absenţa celor două părţi ale conflictului. Pe de altă parte, directorul Direcţie de Sănătate Publică Bihor, Daniela Rahotă, a menţionat că la instituţia pe care o conduce a fost depus, de către ADP Oradea, un nou dosar spre avizare legat de Piaţa Rogerius. Mai exact, se prevede modificarea proiectului pentru care a fost dat avizul inişial, în 2012. Astfel, suprafaţa creşte de la 7.100 mp la 8.500 mp, se prevede închiderea halei cu perete tip cortină cu trei uşi, la legume-fructe sunt prevăzute chioşcuri cu rulete din plastic, iar la carne şi produse alimentare - pereţi tip cortină.
La final, membrii grupului de lucru au decis să se mai întâlnească o dată, la sediul AJOFM Bihor, însă numai dacă pieţarii mai sunt interesaţi să-şi prezinte problemele.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.