Rare sunt ocaziile când exemplare rare ale cărților vechi sunt prezentate în conferințe științifice internaționale. Și mai rare sunt momentele de „întâlnire” ale edițiilor incunabule (primele cărți tipărite).

Asemenea unor frați despărțiți multă vreme, reîntâlnirea generează atât bucuria similitudinilor cât și mirarea privind „noutățile” din povestea de viață a fiecăruia, de la proprietarii care au lăsat însemnări, detalii privind drumul cărții, până la refacerea legăturii și re-copertarea cărții. Un astfel de loc magnific, pentru această „întâlnire frățească” a cărților vechi, a fost o bibliotecă, aflată la marginea Slovaciei, în frumoasa vale a Turiecului, la poalele Carpaților Vestici.

În zilele de 21-23 aprilie, în Martin (Slovacia), a avut loc Conferința internațională de istoria cărții și a tiparului, eveniment științific care este organizat de peste 25 de ani de către Biblioteca Națională a Slovaciei. Manifestarea științifică a reunit 37 de participanți din opt țări (Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Olanda, Letonia și Germania). Intitulată generic „Ars Typographica Antiqua – istoria culturii cărții din secolul al XV-lea până în secolul al XVII-lea”, conferința din acest an s-a axat, preoponderent pe valorificarea incunabulelor, fără a fi neglijate și alte tipărituri posterioare edițiilor din secolul al XV-lea.

Cele 4 incunabule ale Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor au fost prezentate în prima parte a conferinței. Prezentarea s-a încadrat în cele 15 minute alocate, lăsând apoi loc discuțiilor și celorlalte comunicări, lucru respectat de către toți participanții. Auditorii au făcut cunoștiință cu „povestea” fiecărui incunabul din colecția orădeană: Fasciculus Temporum, Veneția, 1479 este o ediție prezentă în 3 exemplare în România, volumul din Oradea remarcându-se prin 157 de însemnări olografe, una fiind legată chiar de regele Sigismund de Luxemburg (1368-1437); Defensorium Curatorum, Paris (1489-1492) este un volum coligat, unic în România, în lume fiind cunoscute doar 8 exemplare; Opera Varia a lui Robertus Caracciolus, a fost tipărită de Gabriel de Grassis în Veneția, între anii 1483-1485, în România fiind cunoscute doar 3 exemplare; Liber Chronicarum Secunda etas Mundi (Cronica de la Nuremberg) este prima ediție în limba latină, fiind tipărit de către Antonius Koberger la 12 iulie 1493 în Nürnberg. Din această ediție sunt cunoscute circa 1054 de exemplare, 12 aflându-se în România. Povestea fiecăruia, cu particularitățile lor, a avut rolul de a populariza exemplarele de la Oradea specialiștilor prezenți și a conecta cultural patrimoniul din Oradea la cel al Europei Centrale.

În comunicările legate de tema incunabulelor am surprins detalii cunoscute, ca cele despre celebrul tipograf din Basel, Johann Froben (1460-1527) (Adriana Matejkova), despre Opera Varia a lui Robertus Caracciolus, exemplar similiar cu cel de la Oradea, aflat în colecția unei bibliotecii ecleziastice din Presov (Marcela Domenova). Din comunicările „inedite” ne-a captat atenția noutățile oferite de colegii din Martin (Eduard Lazarik, Martin Baloga, Daniela Skulova), legate de descoperirea, în timpul procesului de restaurare, a 126 fragmente din incunabule (texte liturgice muzicale), provenite dintr-o veche bibliotecă cartusiană. Poate cea mai interesantă „descoperire” a fost în comunicarea lui Tomasz Stolarczyk care a vorbit de un regulament din anul 1308 (regulamentul capitlului din Padova-Italia), unde apare termenul de „bibliotecarium” și îndatoririle acestuia cu privire la încăperea bibliotecii și procedeul de păstrare a cărților.

Cea mai frumoasă parte a conferinței a fost legată de vizitarea expoziției de incunabule și a istoriei tiparului. În cadrul acesteia, atât raritățile prezentate cât și organizarea panourilor pe tematici a demonstrat abilitățile deosebite ale organizatorilor (disciplină, acuratețe, calitate, noutate și investiție în patrimoniu). Alte piesele „centrale” ale expoziției au fost un scriptorium și o tiparniță (replici), biblioteca achiziționându-le în scop didactic pentru a stimula lectura în rândul micilor cititori.

În concluzie, întâlnirea cu specialiștii în carte veche și informațiile din comunicările acestora și-a îndeplinit obiectivul, acela de a crea punți culturale prin care patrimoniul livresc european să poată fi cunoscut și valorificat cât mai bine, atât din punct de vedere științific cât și al conservării acestuia. Totodată, interesul crescut al participanților către cercetarea cărții vechi este un semn de bun augur pentru întreaga societate. Astfel, publicarea studiilor despre vechile tipărituri poate îmbunătăți nu doar cantitatea prin lucrări de specialitate, ci mai ales, pentru cel care citește și e dornic de progres, calitatea spirituală a vieții cotidiene.

Dr. Silviu Sana