Conferinţă internaţională - istoria evreilor europeni - Interes european pentru Centrul orădean
Centrul de Cercetare a Istoriei Evreilor "Eva Heyman" din cadrul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării a organizat cea de-a treia conferinţă internaţională care are ca obiect "Centre şi instituţii de cercetare a istoriei evreilor din Europa".
Sesiunea de comunicări a fost organizată în colaborare cu alte instituţii similare din ţară şi patru ţări europene (Franţa, Polonia, Slovacia şi Ungaria) şi cu Federaţia Comunităţilor Evreilor din România. Este prima iniţiativă din România care vizează cunoaşterea şi revigorarea preocupărilor în direcţia reconsiderării istoriei evreilor, mai ales a celei din secolul al XX-lea, care a cunoscut experienţa Holocaustului. La această manifestare ştiinţifică au fost prezenţi universitari şi istorici din cinci ţări, care sunt profesionişti de prestigiu ai acestui domeniu. Printre invitaţi s-a numărat prof. univ. dr. Carol Iancu, director al Institutului de Înalte Studii Iudaice din Universitatea "Paul Valery" Monpeliiler. Acesta a anunţat intenţia de a traduce în limba franceză jurnalul Evei Heyman, o Anne Frank, şi a apreciat rolul important al Centrului orădean în păstrarea valorilor comunităţii evreieşti din acest spaţiu. Liviu Rottman, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, a subliniat şi el faptul că naşterea acestui institut la Oradea are o semnificaţie deosebit, în condiţiile în care jumătate din comunitatea iudaică a pierit brutal în lagărele naziste. Evenimentul de ieri a marcat şi lansarea a două volume "Buletinul Centrului, Muzeului şi Arhivei Istorice a evreilor din România", nr. 14-15/2012, respectiv "Istoricul constituirii Centrului de Cercetare a Istoriei Evreilor Eva Heyman", semnată de Antonio Faur. Manifestarea de ieri a continuat cu prezentarea a 16 comunicări ale unor renumiţi profesori şi cercetători din România, Franţa, Polonia, Slovacia şi Ungaria.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.