Conducerea Repcon refuză să discute cu protestatarii
"Patronatul şi directorii să vă rezolve problemele".
Zeci de muncitori, angajaţi ai firmei Sc Valdex SRL, au protestat, din nou, ieri, în faţa societăţii Repcon, aşteptându-i pe directorii acesteia să vină la o rundă de negocieri. Muncitorii au urcat în basculante şi au traversat oraşul, exprimându-şi nemulţumirile vizavi de faptul că de mai multe luni nu şi-au primit salariile, din cauza unei datorii pe care Repcon o are către Valdex.
Acesta este cel de-al doilea protest al angajaţilor firmei Valdex, care are de recuperat aproape şase miliarde de lei de la Repcon, pentru serviciile prestate. Protestatarii au fost prezenţi în faţa sediului Repcon şi vineri, când în urma discuţiilor purtate între directorul Valdex şi conducerea Repcon, s-a stabilit ca ieri să fie comunicată data la care va fi achitată datoria. În urma discuţiilor pe care le-am avut vineri, azi trebuie să ni se comunice data la care vom primi banii", a declarat Tudor Măchiţescu, directorul SC "Valdex". Cu toate astea, după mai multe ore de aşteptare, nimeni din conducerea Repcon nu a venit să stea de vorbă cu protestatarii, ba mai mult, aceştia au fost întâmpinaţi de muncitorii societăţii Repcon, care au blocat drumul din faţa firmei cu basculante şi pancarde de genul: "Nu aveţi bani de salarii, dar bani de motorină aveţi?" sau "Patronul şi directorii să vă rezolve problemele". Situaţia care a fost la un pas de a degenera, a fost remediată de către jandarmii prezenţi la faţa locului, care le-au cerut angajaţilor Repcon să elibereze drumul de acces, prin parcarea basculantelor în curtea societăţii. Pentru că nu s-a ajuns la nici o înţelegere, muncitorii firmei "Valdex" sunt decişi să demareze acţiuni de protest mai ample: "Săptămâna viitoare, vom organiza un alt protest, de această dată, în faţa Prefecturii şi în faţa spitalului în care este internat Nistreanu. De asemenea, am cerut ajutorul Prefectului, pentru ca aceasta să anunţe Guvernul despre situaţia de la Oradea, pentru că se pare că toată conducerea Repcon a înnebunit", a mai spus Măchiţescu. Muncitorii care nu şi-au primit salariile din august sunt şi ei de acord cu continuarea protestelor: "O să stăm în faţă la Prefectură, la Primărie sau în faţa spitalului până când se va gândi cineva să ne facă dreptate. Dacă nu au de unde să ne dea banii, să-şi vândă vilele pe care şi le-au construit din banii munciţi de alţii. Avem copii acasă şi nu avem cu ce să îi creştem", ne-a declarat unul dintre muncitori.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.