Posturile de poliţie existente în fiecare comună vor deveni de domeniul trecutului, dacă un proiect aflat în lucru la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor va fi pus în aplicare. În premieră pentru ţara noastră, conducerea IPJ a decis să desfiinţeze toate posturile comunale, în locul cărora vor apărea centrele zonale, mult mai puţine şi mai eficiente cred oamenii legii. În acest fel, costurile cu întreţinerea clădirilor vor scădea simţitor şi va creşte operativitatea. Mai mult, spun iniţiatorii proiectului, şefii de post, unii dintre ei aserviţi primarilor, vor aplica legea mai conştiincios şi nu în funcţie de interesele existente la nivel local.

Potrivit actualei organizări a inspectoratului de poliţie, în judeţul nostru există aproape 90 de posturi comunale, tot atâtea clădiri care trebuie întreţinute şi tot atâţia şefi de post. "Avem în lucru un proiect care prevede desfiinţarea tuturor posturilor de poliţie din comune şi crearea unor centre zonale. În acest fel vor scădea costurile pe care le avem în prezent cu întreţinerea clădirilor, care pot fi vândute, iar banii să intre în bugetul inspectoratului. În plus, la un centru zonal vor lucra 35, 40 de oameni, care vor putea fi pregătiţi şi instruiţi. Acum şeful de post se ocupă de tot. Cred că moda declarativă a omului multilateral dezvoltat a trecut. În opinia mea, structura actuală este una comunistă, care a fost folosită pentru supravegherea cetăţenilor în favoarea unor servicii şi nu pentru supravegherea infractorilor", a declarat Liviu Popa, şeful IPJ Bihor. Potrivit acestuia, în Bihor ar urma să funcţioneze în jur de zece centre zonale la Oradea, Beiuş, Ştei, Sâmbăta, Diosig, Marghita, Valea lui Mihai, Salonta, Tinca şi Popeşti. "Dacă desfiinţăm zece posturi şi formăm un centru zonal, vorbim automat de mai mulţi oameni, de mai multe maşini. În prezent, dacă într-o comună se defectează maşina, stă poliţistul câteva luni până se repară. În plus, doi, trei oameni nu pot face faţă 24 de ore din 24. Am găsit până acum doar avantaje la acest proiect. Poliţiştii vor putea lucra spre exemplu 12 ore cu 24 şi vor putea patrula permanent în zonele arondate", a mai adăugat şeful IPJ Bihor. Un alt motiv, pe lângă reducerea cheltuielilor şi creşterea eficienţei este şi faptul că, există şefi de post care acţionează la comanda primarilor. "Nu putem să nu recunoaştem că într-o comunitate primarul are influenţă asupra poliţistului. Aşa intervine subiectivismul. Din păcate, mai sunt primari care au apucături şi comandă şefului de post să controleze sau să nu controleze pe cineva. Ne dorim ca poliţiştii să iasă de sub această influenţă", a subliniat comisarul şef Liviu Popa. Conform acestuia, deocamdată se lucrează la proiect, acesta urmând a fi înaintat Inspectoratului General pentru a fi aprobat. Organizarea pe centre zonale nu este un concept nou la nivel european, în ţările membre UE poliţia funcţionând în felul acesta.