Concursuri pentru nevăzători
Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala interjudeţeană Bihor - Sălaj, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute faza finală a celor două concursuri "Pe meridianele lumii" şi "Imaginea ta contează".
În incinta Hotelului Padiş din Băile-Felix, Asociaţia Nevăzătorilor din România (A.N.R), Filiala Bihor - Sălaj, a organizat faza finală a două concursuri destinate persoanelor nevăzătoare. "Pe meridianele lumii", organizat de Consiliul director al A.N.R, a fost primul concurs, de cultură generală, la care au participat nouă concurenţi din toată ţara. Cele cinci domenii pe care le-au avut de pregătit au fost geografie, istorie, literatură, sport şi muzică. Fiecare concurent a avut de răspuns la câte două întrebări din fiecare domeniu, iar cel care a acumulat cele mai multe puncte a fost desemnat câştigător. Deoarece concurenţii clasaţi pe primele două locuri aveau, în final, acelaşi număr de puncte, juriul a hotărât să se treacă la o probă de baraj, în urma căreia Vasile Carapit, din Bacău, a ieşit învingător. Pe locul doi s-a clasat Violeta Movilă, din Bucureşti, în timp ce Mihai Furtună, din Bacău, a ocupat poziţia a treia. Cei trei câştigători au fost răsplătiţi cu premii în bani.
"Imaginea ta contează", cel de-al doilea concurs, s-a adresat în exclusivitate femeilor nevăzătoare şi a fost organizat de Consiliul Naţional al Femeilor Nevăzătoare din România. Cele nouă participante au avut de răspuns la cinci întrebări din domeniul culinar şi de trecut o probă practică. "Astfel de concursuri sunt organizate în fiecare an, iar anul acesta ne bucurăm nespus de mult că faza finală a fost organizată de Filiala Bihor - Sălaj", ne-a declarat Ioan Boiţ, preşedintele asociaţiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.