În cadrul celei de-a X-a ediţii a Concursului Internaţional "Basmele Reginei Maria" 2015, la care au participat peste 800 de elevi din 17 judeţe ale României, precum şi din Finlanda, Turcia, Ucraina şi Serbia, au fost  desemnați câştigători și șase elevi de la Școala Gimnazială "Oltea Doamna" din Oradea, care au fost premiaţi, joia trecută, la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

Principesa Moştenitoare a fost cea care a înmânat diplomele laureaţilor Concursului Internaţional "Basmele Reginei Maria", ediţia 2015. Ceremonia a avut loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta şi a reunit 80 de elevi atât din ţară, cât şi din străinătate. Concursul Internaţional "Basmele Reginei Maria" se află sub înaltul patronaj al Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu. Concursul se adresează elevilor din unităţi de învăţământ preuniversitar din România şi din alte ţări. Ediţia de anul acesta a cuprins trei secţiuni: creaţie literară originală (basm şi jurnal), artă plastică şi artă digitală. La cele trei secţiuni, s-au înscris 820 de elevi din 17 judeţe ale României, precum şi din Finlanda, Turcia, Ucraina şi Serbia. Premiile concursului au fost acordate în funcţie de categoriile de vârstă (de la 7 la 19 ani). Cele mai frumoase basme originale şi creaţii artistice au fost reunite într-o antologie de basme, precum şi într-un album de artă care au fost oferite câştigătorilor. Concursul, aflat la cea de-a zecea ediţie, se desfăşoară, începând din anul 2006, la iniţiativa Palatului Copiilor Craiova şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, cu participarea Colegiului Naţional "Fraţii Buzeşti" şi Colegiului Naţional "Carol I" din municipiul Craiova. "Am fost deosebit de încântați când am aflat că ne aflăm printre câștigători și într-un număr atât de mare", a afirmat prof. Mirela Tanc, coordonatoarea elevilor de la Şcoala "Oltea Doamna", alături de bibliotecara Dana Teședan. Elevii au fost impresionați, văzându-și basmele publicate într-un volum. "Mă simt onorată să primesc, pentru al doilea an consecutiv, Premiul I din mâna principesei Margareta", a mărturisit una dintre premiante, Diana Tanc. Astfel, din județul Bihor au fost obținute următoarele premii (toate ale elevilor de la Școala Gimnazială "Oltea Doamna"): la secțiunea: creație literară originală: premiul I  -  Tanc Diana Cristina (clasa a VII-a B); premiul II  -  Youk Bomin (clasa a V-a B); premiul III -  Dănilă Mihnea (clasa a V-a B); mențiune -  Durdeu Vlad (clasa a V-a D); la secţiunea artă plastică: premiul I  - Cherciu Constantin (clasa a V-a B);  premiul II -  Junc Adrian (clasa a V-a D). Directorul Şcolii „Oltea Doamna", Mircea Mitran, i-a felicitat atât pe elevi, cât și cadrele didactice îndrumătoare. Cei implicați le mulțumesc pentru  susținere Inspectoratului Școlar Județean Bihor și companiei Vision Digitech pentru decontarea cheltuielilor de transport, dar și doamnei prof. Camelia Guler pentru sprijinul acordat prin însoțirea lotului județean la București, la premiere.