Grădina conacului Zichy din localitatea Diosig era învăluită sâmbătă la amiază de arome care-ţi lăsau gura apă. Focurile de sub ceaune ridicau în aer, odată cu fumul lemnelor arse, mirosuri care mai de care mai apetisante. Şaisprezece specialişti în bograci din România şi Ungaria s-au înscris la startul unui concurs în care trebuiau să-şi dovedească talentul în prepararea celebrei mâncări tradiţionale servite la iarbă verde. Printre concurenţi, o echipă de copii instituţionalizaţi de o fundaţie catolică din Săcueni.
Secretul unui bograci sănătos, delicios şi săţios constă atât în proporţia alimentelor şi a condimentelor folosite, cât şi a focului făcut sub ceaun, lemnul folosit trebuind să fie de esenţă tare şi care emană un fum „parfumat", de preferinţă salcâm sau fag.
La categoria bograci din peşte a fost distinsă echipa Tarkony din Diosig, iar la cel de porc, Dioszegi Gezenguzok şi Gyros King Oradea. Toţi concurenţii au primit diplome de participare şi premii constând fie în ceaune de camping, scaune pliante sau gentuţe de picnic. Un premiu special a fost acordat de organizatori copiilor frumos echipaţi în bucătari, care au pregătit şi ei un bograci delicios pe care l-au mâncat apoi cu poftă.


Deschiderea oficială a Zilelor Diosigului a făcut-o primarul Bacso Laszlo Endre, pe scena din curtea conacului, în jurul orei 16.00, însoţit fiind de reprezentanţii UDMR Bihor, de preoţii din localitate şi de primarii din Diosjeno (Ungaria) şi Diosig (Slovacia). Până atunci, însă, maeştrii în bograci au asudat pe lângă ceaune, noroc că vremea a fost răcoroasă şi berea păstrată la rece.


După trei-patru ore de fiert la foc mocnit, preparatele erau gata, aşa că fiecare concurent, însoţit de ajutoarele de bucătari, s-au prezentat în faţa unui juriu format din cinci experţi care au luat la degustat mâncărurile. A fost verificată şi notată savoarea ciorbei, îmbinarea condimentelor folosite, consistenţa bograciului şi dulceaţa cărnurilor folosite. Au fost preparate mai multe feluri în funcţie de carnea folosită: porc, miel, vită şi... peşte. După îndelungi deliberări, juriul a stabilit ierarhia pe fiecare secţiune, la categoria bograci din carne de vită locul I fiind adjudecat de UDMR Oradea, Ujvarosi. Senzaţie a făcut babgulasul făcut de echipa locală Nelu şi Fănelu, juriul felicitându-i pentru mâncarea delicioasă. „Secretul îl ştiu nevestele noastre, că ele l-au pregătit, noi am mai primit câte o lingură peste degete când trebuia", spune Fănelu. "Oricum, ca să iasă bun de te lingi pe degete, bograciul trebuie stropit de bucătar, din când în când, cu o ţâră de palincă... pe gât în jos", completează şi Nelu.
Secretul unui bograci sănătos, delicios şi săţios constă atât în proporţia alimentelor şi a condimentelor folosite, cât şi a focului făcut sub ceaun, lemnul folosit trebuind să fie de esenţă tare şi care emană un fum „parfumat", de preferinţă salcâm sau fag.
La categoria bograci din peşte a fost distinsă echipa Tarkony din Diosig, iar la cel de porc, Dioszegi Gezenguzok şi Gyros King Oradea. Toţi participanţii au primit diplome de participare şi premii constând fie în ceaune de camping, scaune pliante sau gentuţe de picnic. Un premiu special a fost acordat de organizatori copiilor frumos echipaţi în bucătari, care au pregătit şi ei un bograci delicios pe care l-au mâncat apoi cu poftă. Senzaţie a făcut apoi apariţia unei trupe de husari, în prezenţa căreia au fost felicitate cuplurile care sărbătoreau anul acesta nunta de aur.

În ciuda vremii gata de ploaie în permanenţă, spectacolele programate au atras numeroşi spectatori. Dansurile populare româneşti prezentate de elevii pregătiţi de Emilia Negrean şi o repriză de dansuri ţigăneşti pregătite de Hendre Hajnalka au încălzit atmosfera. Spectacolele au continuat cu o suită de dansuri populare ungureşti prezentate de trupe din localitate, din Tămăşeu şi din Ungaria, pentru ca seara să devină incendiară cu concertul susţinut de Andreea Bălan, urmat de o discotecă în aer liber.