Cum am grijă de casa mea?" este numele concursului de creaţie la care sunt invitaţi toţi copiii talentaţi şi inventivi din ţară. Din Oradea s-au înscris în competiţia organizată de Uniqa Asigurări elevii din ciclul primar de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan". Copiii vor avea de făcut desene, colaje şi machete care să ilustreze tema concursului. Scopul final este ca, într-un mod educativ, distractiv şi interactiv totodată, micii artişti să afle mai multe informaţii despre pericolele la care se expun ei şi casa lor.
„Concursul a început în iunie 2010 în patru oraşe din ţară, iar de atunci s-au primit numeroase lucrări ilustrând, în moduri diferite şi foarte creative, tema concursului", transmit organizatorii concursului.
Campania îşi propune să îi înveţe pe copiii între 8 şi 12 ani să se autoprotejeze, informându-i despre riscurile la care este expusă propria lor casă în caz de incendiu, explozie, furtună, trăsnet, grindină, cutremur, inundaţie sau furt. Se vor acorda premii personalizate, iar câştigătorii desemnaţi pe regiuni vor intra în cursa pentru câştigarea marelui premiu din 4 octombrie, consola Wii de la Nintendo.