Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea găzduieşte, timp de două zile (n.r. - 26-27 mai a.c.), cea de-a VIII-a ediţie a concursului "Floare de Lotus", etapa interjudeţeană. Concursul, organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, debutează azi, începând cu ora 10.00, în cadrul Palatului Copiilor şi Elevilor. Acţiunea este cuprinsă în calendarul activităţilor extraşcolare 2006 - 2007, domeniul educaţie civică şi ecologică şi se adresează tuturor elevilor din ciclul gimnazial din ţară. Specialiştii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor vor participa, ca membri în juriu, la domeniul Chimie experimentală - educaţie ecologică şi la domeniul Protecţia Mediului. Scopul concursului constă în formarea şi dezvoltarea capacitaţii de cunoaştere a elevilor, stimularea activităţii de cercetare, stimularea spiritului competitiv şi iniţiativei personale, precum şi formarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător în rândul tinerilor. Şi-au anunţat participarea 9 echipaje alcătuite din doi elevi din ciclul gimnazial, însoţiţi de un profesor coordonator: Şcoala cu cls. I-VIII "Ion Creangă" din Paşcani, jud. Iaşi; Clubul Copiilor din Paşcani, jud. Iaşi; Şcoala de Arte şi Meserii din Bacău, jud. Bacău; Clubul Copiilor din Sighişoara, jud. Mureş; Clubul Copiilor din Motru, jud. Gorj; Clubul Copiilor din Zalău, jud. Sălaj; Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea, jud. Bihor.