Orăşelul Copiilor din urbe a organizat, ieri, cea de-a doua etapă a concursului de creaţie intitulat "Fantezia". Proiectul s-a adresat copiilor din ciclul primar al şcolilor orădene, unde micuţii au avut de realizat un tablou în relief format din unul sau mai multe figurine din ipsos.


La concurs au participat 64 de elevi repartizaţi în 16 echipaje formate din 4 elevi din clasele I - IV, selectaţi de către învăţătorii coordonatori. Fiecare şcoală a avut dreptul să înscrie în concurs maximum 3 echipe reprezentând clase diferite. Micuţii au primit o ramă din ipsos ilustrând fundalul tabloului pe care au lipit apoi figurinele. Ministatuetele au fost alese de dascălii care au îndrumat echipa, aceştia stabilind şi tematica tablourilor în funcţie de modelele selectate. Fiecare echipă participantă a plătit o taxă de 10 lei, sumă din care organizatorii concursului vor acoperi costurile materialelor utilizate, respectiv figurinele din ipsos, vopsele şi lipiciul special. După ce le-au fost explicate regulile concursului, Alexandru Mihaela, consilier, a dat startul la distracţie. "Copiii au început cu mult entuziasm acest concurs prin care sperăm să le stimulăm imaginaţia şi lucrul în echipă. Am organizat această a doua etapă deoarece s-au înscris foarte mulţi elevi în octombrie şi am dorit să le acordăm tuturor şansa de a se exprima aşa cum ştiu ei mai frumos", a precizat Mihaela Alexandru. După ce au pictat rama, fundalul tabloului şi fiecare figurină în parte, micuţii le-au îmbinat formând un colaj plin de culoare şi viaţă. Gama largă de tematici puse la dispoziţia participanţilor le-a permis acestora să obţină un tablou armonios cu animale, fructe sau flori şi nu în ultimul rând brăduleţi şi Moşi Crăciuni. Toate cele 32 de exponate, atât din prima, cât şi din cea de-a doua etapă, vor fi expuse într-o expoziţie, iar cele mai bune vor fi premiate, iar autorii lucrărilor vor primi premii constând în diplome şi dulciuri.