Concurs de admitere la Şcoala de Arte "Francisc Hubic"
Una din cele mai prestigioase instituţii de cultură din Bihor, Şcoala de Arte "Francisc Hubic", se pregăteşte să-şi deschidă porţile pentru a primi o nouă generaţie de viitori artişti, prilej cu care cei interesaţi se pot înscrie pentru a participa la concursul de admitere.
În acest an, şcoala va împlini venerabila vârstă de 80 de ani, moment marcat de mai multe manifestări ce se vor desfăşura în prima săptămână a lunii noiembrie. De pe băncile şcolii au ieşit, de-a lungul anilor, artişiti de seamă, care s-au afirmat pe plan judeţean, naţional şi chiar internaţional. Totodată, trebuie remarcat un lucru important: corpul profesoral, cu studii de specialitate, care cu pasiune, în sute de ore petrecute în săli, cizelează profilul viitorilor artişti. Săptămâna vitoare, cei care vor să urmeze cursurile acestei instituţii de învăţământ sunt aşteptaţi la examene. Astfel, miercuri, 7 septembrie, începând cu ora 16.00, se va desfăşura examenul la chitară, pian, muzică uşoară şi vioară, iar de la ora 17.00, este programată testarea la specialităţile artă decorativă, grafică şi sculptură. Joi, tot de la ora 16.00, vor fi supuşi examenului cei care optează pentru canto clasic, canto muzică uşoară, instrumente de suflat şi percuţie. În ultima zi a concursului de admitere (vineri), tot de la ora 16.00, vor fi examinaţi cei care au optat pentru acordeon şi pian clasic, iar de la ora 17.00, candidaţii la profilurile pictură, desing vestimentar, coregrafie (dans clasic, dans modern). Cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii legate de concursul de admitere la sediul Şcolii de Arte "Francisc Hubic" Oradea, str. Moscovei, nr. 5, sau la numărul de telefon 0259/428.157.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.