Concurenţă acerbă pentru posturile de agenţi
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor:
Sute de tineri au luat cu asalt, ieri, sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, prezentându-se la prima probă a concursului pentru ocuparea unor posturi de agent de poliţie. Cei aproape 500 de candidaţi înscrişi pe cele 54 de locuri au susţinut un interviu, probă eliminatorie, în cadrul căreia le-au fost testate, în principal, abilităţile de comunicare.
Interesul bihorenilor pentru posturile scoase la concurs de IPJ Bihor, repartizate la nivelul poliţiilor municipale, orăşeneşti şi posturilor comunale de poliţie din judeţ, s-a dovedit a fi foarte mare, pe cele 54 de posturi fiind înscrişi 485 de candidaţi, din care 15 cetăţeni români de naţionalitate maghiară. Primii dintre tinerii care au optat pentru o meserie în poliţie s-au prezentat, ieri, la sediul instituţiei în vederea susţinerii unui interviu în faţa comisiei alcătuită din şeful IPJ Bihor, Liviu Popa, psihologi şi alţi reprezentanţi ai inspectoratului. "Sunt mulţumit de ce am văzut până acum, inclusiv în ceea ce priveşte pregătirea profesională a candidaţilor. Avem tineri absolvenţi de drept, de sociologie şi chiar de medicină care doresc să fie agenţi de poliţie", a declarat comisarul Liviu Popa. Tinerii au fost întrebaţi ce înseamnă în concepţia lor un om al legii modern, de ce au optat pentru această meserie sau cum vor înţelege să îşi ajute semenii în diverse cazuri. "În primul rând, candidaţii trebuie să ne demonstreze că sunt dispuşi la sacrificii, că au un caracter puternic şi o bună capacitate de comunicare", a adăugat şeful IPJ Bihor. Pe de altă parte, tinerii, înscrişi în număr mare la concurs, au declarat că doresc să facă parte din rândurile poliţiştilor bihoreni din mai multe motive, cele mai întâlnite fiind acelea că şi-au dorit mereu această meserie, că o consideră cea mai potrivită pentru caracterul lor sau că doresc să fie aproape de cetăţeni.
Candidaţii care vor fi admişi în urma interviului vor susţine în perioada 20 -24.03.2006 testarea psihologică, care se va desfăşura la sediul inspectoratului, o probă de evaluare a performanţei fizice după care vor susţine un test de cunoştinţe de operare pe calculator şi un altul de verificare a cunoştinţelor unei limbi străine de circulaţie internaţională.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.